Tăriceanu cere raport pe piaţa energiei electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut ieri ministrului Economiei, Codruţ Şereş, să prezinte Guvernului un nou raport asupra constituirii stocurilor de combustibil pentru iarnă, precum şi o

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut ieri ministrului Economiei, Codruţ Şereş, să prezinte Guvernului un nou raport asupra constituirii stocurilor de combustibil pentru iarnă, precum şi o situaţie completă asupra pieţei de energie electrică. Ministrul economiei n-a participat ieri la şedinţa de Guvern, fiind, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu, "în altă parte". Marţi, liderul conservator Dan Voculescu declara că Şereş ar fi fost dezinformat din interiorul ministerului privind constituirea stocurilor de combustibili pentru iarnă, în special la cărbune. Tăriceanu a cerut Autorităţii de control de la nivelul Guvernului "să verifice exact ce s-a întâmplat", a precizat Oana Marinescu. Şereş va trebui să prezinte în Guvern şi o informare completă legată de comerţul cu energie electrică. Această informare trebuie să conţină date cu toate firmele care au contractat energie electrică, când anume au fost încheiate contractele, pe ce perioadă, care sunt preţurile la care au fost încheiate contractele, precum şi acţionariatul firmelor. "Pe baza acestor date Guvernul urmează să tragă o serie de concluzii şi să ia decizii astfel încât să fie permisă funcţionarea în regim concurenţial, şi nu în regim preferenţial, a pieţei de energie electrică", a precizat Oana Marinescu. Premierul Călin Popescu Tăricea l-a demis ieri pe preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Buliga, numindu-l în acestă funcţie pe Bogdan Găbudeanu.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite