Ţăranii români au picat testul satelitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de agricultori contestă rezultatele teledetecţiei, modalitate prin care le sunt verificare culturile pentru obţinerea banilor de la Uniunea Europeană În timp ce fermierii se

Zeci de mii de agricultori contestă rezultatele teledetecţiei, modalitate prin care le sunt verificare culturile pentru obţinerea banilor de la Uniunea Europeană

În timp ce fermierii se plâng că nu-şi primesc subvenţia la hectar, reprezentanţii APIA şi cei ai firmelor de teledetecţie îi acuză pe ţărani că nu ştiu să completeze cererile.

La Urziceni zilnic trec pragul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) zeci de agricultori nemulţumiţi că nu primesc toţi banii promişi de UE pentru culturile din 2007. Ba mai mult, unii au fost înştiinţaţi că sunt sancţionaţi (n.r. - le sunt diminuate sumele pe care le au de primit) cu zeci de lei sau chiar sute de lei pentru că, în urma controlului efectuat de Agenţie, au apărut neconcordanţe între declaraţiile ţăranilor şi măsurătorile efectuate din satelit.

"Din 2,5 hectare cultivate cu grâu şi porumb mi-au găsit doar 1,5 hectare", se plânge Alexandru Iancu, în vârstă de 73 de ani, din comuna Ciocârlia. Ca urmare a acestei neconformităţi, a fost sancţionat cu peste trei milioane de lei vechi. În aceeaşi situaţie se află şi Maria Stan din Armăşeşti.

"Am primit hârtia aceasta acasă cum că sunt sancţionată cu cinci milioane de lei", spune Maria Stan, nedumerită de faptul că ea a cultivat 4,21 hectare, dar la teledetecţie (n.r - procedeu de măsurare a suprafeţelor din satelit) au fost găsite doar 2,46 hectare.

Fermierii au venit la Urziceni să depună contestaţii, în speranţa că vor primi sumele integral. Dar, după spusele lor, par mai degrabă resemnaţi. "În cazul în care situaţia nu se rezolvă, nu merg mai departe. Nu am bani eu să mă duc la Slobozia sau Bucureşti", spune Alexandru Iancu.

Funcţionara de la biroul APIA se teme să dea declaraţii, dar recunoaşte că situaţia este destul de delicată. "Zilnic aici vin şi depun contestaţii zeci de persoane, iar numărul lor se aşteaptă să crească, deoarece mulţi fermieri abia acum vor primi plicurile cu înştiinţările de penalizare", spune funcţionara de la APIA.

Ţăranii scoşi ţapi ispăşitori

Teledetecţia reprezintă o modalitate de control cerută de Uniunea Europeană, prin care este verificată veridicitatea datelor cuprinse în solicitările agricultorilor cu situaţia din teren.

Altfel spus, este o probă a faptului că fermierii au cultivat exact pe acele suprafeţe din declaraţii tipul de cereale menţionat în cererea pentru obţinerea subvenţiei. Potrivit regulamentelor europene, agricultorii sunt sancţionaţi dacă au cultivat suprafeţe mai mici sau au înfiinţat alte recolte decât cele declarate.

În Ialomiţa, gradul de control prin teledetecţie a fost cel mai mare din ţară, după cum susţine Vasile Dorobanţu, directorul adjunct APIA Slobozia.

Din cei 12.600 de fermieri care au depus cereri pentru plăţile la hectar, 7.900 au fost selectaţi aleatoriu pentru controlul prin teledetecţie, iar în urma analizelor efectuate au apărut probleme în 4.600 din cazuri, adică 58%. "Procentul este mare, dar să ştiţi că se depun eforturi pentru a se rezolva toate solicitările fermierilor", spune Dorobanţu.

Aşa că pentru cei care au fost sancţionaţi singura speranţă sunt contestaţiile, dar şansele de reuşită sunt foarte mici, după cum spun specialiştii de la firmele care se ocupă de controlul prin satelit.

Penalizaţi la milimetru

Mircea Stoian, administratorul firmei Gauss, una din companiile care execută astfel de controale, susţine că sistemul are o marjă de eroare de sub 1%. "În 90% din cazuri este vina fermierilor", spune Mircea Stoian, restul de 10% fiind pus pe seama funcţionarilor de la APIA şi a faptului că acest sistem de control este la început.

Mircea Stoian susţine că erorile făcute de fermieri sunt generate în primul rând de către nepotrivirea dintre poziţia culturilor în teren şi cea menţionată în cererile de subvenţie. Concret, în cererea pentru plata la hectar fermierul trebuia să reprezinte grafic suprafaţa pe care o cultivă, un milimetru pe cerere având corespondent cinci metri în blocul de teren.

Aşa că doar câţiva milimetri mai la stânga sau la dreapta sunt suficienţi pentru ca ţăranul să primească o penalizare de sute de lei. "În aceste condiţii, nici nu este foarte greu să apară greşeli", spune Stoian. Aşa că totul se sparge în capul ţăranilor care nu ştiu să-şi declare exact suprafeţele cultivate.

Controlul sofisticat prin satelit a dat bătăi de cap şi în statele vecine. Spre exemplu, în Ungaria, abia anul acesta, la patru ani de la utilizarea sistemului, specialiştii estimează că numărul erorilor va scădea.

Peste 58.000 de fermieri sancţionaţi

Funcţionarilor de la APIA le este interzis să-i ajute pe agricultori la completarea declaraţiilor. Norocul fermierilor români este că, din cele peste 1,2 milioane de cereri, doar 86.000 au fost selectate pentru control, iar din aceştia numai 57.000 au ajuns la teledetecţie. La data de 28 iulie, în evidenţele APIA se aflau 58.601 cazuri de fermieri sancţionaţi sau excluşi total de la plata pe suprafaţă.

Contractele pentru teledetecţie

Firmele care au executat serviciile de control prin teledetecţie a cererilor de plată depuse în campania 2007 sunt:

1. S.C. Gauss SRL în asociere cu SC Geoter Proiect SRL - pentru LOT 1 reprezentând judeţele Arad, Timiş, Alba, Harghita, Mureş, Braşov, Galaţi, valoarea contractului fiind 1.837.430,04 lei.

2. S.C. Gauss SRL în asociere cu S.C Geoter Proiect SRL - pentru LOT 2 pentru judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, valoarea contractului fiind de 2.094.016,06 lei.

3. S.C. Estereofoto Geoengenharia SA (Portugalia) în asociere cu firma SC Cornel & Cornel Topoexim SRL - pentru LOT 3 reprezentând judeţele Buzău, Ialomiţa, Prahova, Călăraşi, Tulcea, Constanţa, valoarea contractului fiind de 2.346.563,14 lei.

4.600 de fermieri din cei 7.900 selectaţi pentru control în judeţul Ialomiţa au fost descoperiţi cu neconformităţi în declaraţiile pentru subvenţii

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite