Adevarul.ro

Statul român e restanţier la materii precum transparenţa şi domnia legii.

Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă greva foamei declarată de Teodor Mărieş ar fi avut loc nu în blestematul an 2009, ci, să zicem, în 1995, în 1998, sau chiar în 2002. În mod sigur, subiectul ar fi urcat vertiginos pe primele pagini ale agendei publice. Presiunea mediatică şi publică asupra instituţiilor statului, pentru a le determina să aplice hotărârea CEDO privind punerea la dispoziţia Asociaţiei 21 Decembrie a dosarelor „Revoluţia 1989“ şi „Mineriada 1990“, ar fi fost imensă. Oamenii ar fi avut mai multă încredere în puterea lor de a influenţa instituţiile statului. Acestea, la rândul lor, ar fi reacţionat ceva mai repede, măcar de teama unei sancţiuni publice.

Nu ar fi fost nevoie, ca acum, de 74 de zile de grevă a foamei  - Teodor Mărieş şi-a încetat protestul săptămâna trecută - şi de un om cu sănătatea zdruncinată. Azi, dosarele se află la sediul Asociaţiei, dar statul păstrează în continuare „la secret“ anumite porţiuni, deşi hotărârea CEDO este clară: dosarele se transferă INTEGRAL. Asociaţia 21 Decembrie acuză SRI pentru asta. SRI urmează să formuleze un răspuns public, dar un lucru e clar, de pe acum: fie că Serviciul ţine documentele sub cheie, fie că acestea se află undeva la Parchet sau la CNSAS, fie că e nevoie de o hotărâre a CSAT privind declasificarea lor, oricum ar fi, statul român îşi încalcă angajamentul privind aplicarea întocmai a deciziilor CEDO. Ceea ce face statul român, restanţier la materii precum transparenţa şi domnia legii, arată că instituţiile publice nu s-au maturizat şi nu s-au consolidat. Ci s-au securizat mai bine în faţa cetăţenilor.

Ne aflăm la 20 de ani de la revoluţie – sau ce o fi fost ea. Alte ţări foste comuniste folosesc acest moment nu doar pentru a sărbători, ci mai curând pentru a dezbate. Se discută despre circumstanţele prăbuşirii regimurilor comuniste, despre greşelile şi succesele tranziţiei. Toate, pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă mai bine ce li s-a întâmplat în aceste două decenii, lor şi ţărilor lor. La noi, linişte. Noi nu ne mai punem întrebări. Noi avem certitudini. Comunismul a fost condamnat dar, în lipsa altor urmări, gestul a rămas doar un ciocan bun de dat cu el în cap adversarilor politici. În loc de zbierete anticomuniste, ar fi fost mai profitabil pentru România un gest simplu de transparenţă şi democraţie, prin care dosarele „Revoluţia 1989“ şi „Mineriada 1990“ să fie puse integral la dispoziţia publicului.

Încă nu e târziu pentru asta. Ar fi o bună ocazie nu doar pentru o dezbatere despre trecut, ci pentru a pune mai mult adevăr la baza viitorului nostru. Altfel, România ve merge fluierând mai departe. Nu mai consolidată dar, în mod sigur, mai securizată.

Noi nu ne mai punem întrebări. Noi avem certitudini.