Adevarul.ro

Michael Jackson n-a existat în Regatul Îngheţat al lui Ceauşescu.

Din când în când, apărea pe prima pagină a ziarelor cu o mască pe gură. Copiii lui aveau chipurile acoperite de voaluri. S-a dus la tribunal în pantaloni de pijama. Se droga şi lua medicamente. Şi-a distrus faţa din cauza unui şir nesfârşit de operaţii estetice. Nu mânca. A fost acuzat de abuz asupra copiilor. A avut o avere de sute de milioane de dolari şi a rămas fără niciun ban. Într-un fel, existenţa lui Michael Jackson a fost o călătorie care a sucit mintea planetei. Cea mai rapidă coborâre din Rai în Iad.

Omenirea a fost fascinată de muzica lui, de dansul lui, de succesul lui, de viaţa lui, de păcatele şi de moartea lui. Michael a reinventat muzica şi dansul. A fost un copil-minune care a sfârşit prost. Poveştile incredibile cu „Regele muzicii pop“ vor continua. Vom afla multe despre existenţa lui mizeră din ultimii ani. Se vor scrie cărţi şi se vor face filme. Trecerea lui prin această lume va continua să ne fascineze. De ce? Pentru că era altfel.

Nu pot să nu-mi amintesc faptul că Michael Jackson a fost singurul star planetar care a venit în România la apogeul carierei. Nu ştiu cum a reuşit Marcel Avram să-l convingă să cânte la Bucureşti, la doi ani după venirea minerilor, într-o vreme în care Occidentul ne întorsese spatele. Ţin minte şi azi, când am citit că vine în România, am crezut că e doar exagerarea unui ziar. Ţin minte discursul bolovănos al lui Ion Iliescu şi celebrul „domnule Michael” al lui Theodor Stolojan, prim-ministrul de atunci. România ieşise din comunism şi s-a trezit în braţe cu cel mai de seamă reprezentant al „decadenţei capitaliste”.

În anii ’80, Michael Jackson n-a existat în Regatul Îngheţat al lui Ceauşescu. Era interzis. Nu cred că-i păsa prea mult, dar nouă, adolescenţilor de atunci, ne păsa. Mai ascultam o melodie de pe o casetă adusă de vreun coleg cu rude în străinătate, mai o revistă „Bravo“ cu pozele viu colorate ale noului idol. De fapt, m-am întâlnit cu Michael Jackson în casa unui prieten în anul 1985. Era pentru prima dată când vedeam un aparat video. Era începutul lui iulie şi ne-am strâns mai mulţi la amicul nostru, pe care părinţii îl blagosloviseră cu un video şi cu un televizor color. Era o minune. Mi se părea că fac o călătorie forţată în viitor şi eram năucit de ceea ce vedeam.

Mi se părea fantastic faptul să iei o casetă, să o pui într-un aparat şi să te uiţi cât vrei la muzică sau la filme. În acea dimineaţă de vară am văzut video-clipul „Thriller”. Am fost şocat şi fascinat. Nu cred că un adolescent din ziua de azi mai poate fi uimit într-un asemenea hal de ceva. Poate doar dacă aterizează extratereştrii în Piaţa Dorobanţi. Pentru mine, un biet puşti din partea ghinionistă a Cortinei de Fier, Michael Jackson a fost un extraterestru. Un extraterestru care a sfârşit ca un om.