Surse noi de finanţare prin Strategia Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile pot intra în parteneriat cu statul pentru a dezvolta proiecte în zonele dunărene, iar autorităţile locale pot atrage fonduri structurale şi credite de la băncile europene.

O listă detaliată cu sursele de finanţare pe care le pot accesa organizaţiile interesate în aplicarea Strategiei Dunării a fost elaborată ieri, la Ministerul Afacerilor Externe, unde a avut loc prima reuniune a Consiliului Director din cadrul Forumului Naţional pentru implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

Potrivit ministrului Theodor Baconschi, printre aceste surse s-ar putea regăsi, pe lângă instrumentele structurale deja existente, şi Fondul de Coeziune, Fondul de Solidaritate, „Life+", Fondul de Garantare pentru Agricultură sau Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR). „Desigur, pot fi dezvoltate proiecte şi în cadrul unor parteneriate public-private prin care se atrag fonduri inclusiv din credite ale unor instituţii financiare mari, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) sau Banca Europeană de Investiţii (BEI)", a declarat ministrul Afacerilor Externe, Theodor Baconschi. El a mai precizat că în zilele de 7 şi 8 noiembrie va avea loc, la Bucureşti, o reuniune a miniştrilor de Externe din ţările riverane Dunării, ocazie cu care vor fi identificate şi alte surse de finanţare.

Proiectele mari vor avea mai mult succes

Strategia Dunării nu este în sine un program european cu finanţare din bugetul multianual al Uniunii Europene (în sens clasic), ci un document programatic pe baza căruia pot fi elaborate proiecte de dezvoltare în ţările riverane scăldate de apele bătrânului fluviu. Asta înseamnă că se pot elabora proiecte generale de accesare a fondurilor clasice europene la care, pe lângă finanţarea structurală, se pot adăuga surse alternative de bani, cu condiţia demonstrării impactului dunărean. „Există surse din bugetul UE 2007-2013 care ar putea fi atrase pentru implementarea Strategiei Dunării, evaluate la aproximativ 100 de miliarde de euro", a declarat, la rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Printre proiectele cu şanse mai mari de succes, oficialii prezenţi ieri la reuniunea Consiliului pentru Strategia Dunării le-au amintit în mod special pe cele transfrontaliere (dezvoltate de parteneri din ţări diferite). Ei au enumerat şi câteva proiecte ce vor fi demarate în cadrul Strategiei: - realizarea unui brand turistic propriu Dunării - organizarea unor rute speciale de turism cultural de-a lungul fluviului l construcţia unor porturi turistice noi pe tronsonul românesc - renovarea monumentelor şi siturilor culturale din zonele adiacente - elaborarea unor hărţi de risc de poluare cu informaţii complete privind situaţia ecosistemului dunărean - organizarea unei reţele de oraşe dunărene - elaborarea unui atlas cu informaţii detaliate privind obiectivele turistice şi culturale. Reamintim că România este, alături de Austria, ţară coiniţiatoare a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, iar partea română are ca principale atribuţii amenajarea căilor navigabile, dezvoltarea turistică şi culturală şi gestionarea riscurilor de mediu.

100 de miliarde de euro este suma ce poate fi atrasă prin dezvoltarea de proiectare în cadrul Strategiei Dunării.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite