Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Subvenţiile scapă Agricultura de ruşinea fondurilor europene

22 februarie 2012, 21:42 |  Autor: Elena Dumitru | 

Cuvinte cheie: financiar, yahoorss, agricultura, fonduri, subventii, stelian fuia,

Stelian Fuia, ministrul Agriculturii, a susţinut ieri prima conferinţă de presă de la preluarea acestui portofoliu

Foto: mediafax

Stelian Fuia, ministrul Agriculturii, a susţinut ieri prima conferinţă de presă de la preluarea acestui portofoliu

 

Din cele 502 milioane de euro atrase de Ministerul Agriculturii din fonduri europene, doar 73 de milioane sunt pentru proiecte de investiţii, iar restul – subvenţii.

De la începutul acestui an, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a atras 502 milioane de euro din fonduri europene, însă „grosul" a venit sub forma subvenţiilor directe acordate de Bruxelles pentru fermieri. Ţinta MADR pentru absorbţia de fonduri europene în acest an este de 2,5 miliarde de euro, adică 40% din totalul fondurilor europene pe care şi-a propus să le atragă Guvernul, a declarat ieri Stelian Fuia, ministrul Agriculturii, în prima sa conferinţă de presă de la preluarea acestui portofoliu.

Doar 73 de milioane de euro din banii decontaţi de Comisia Europeană au mers către finanţarea proiectelor de investiţii, a precizat  Cornelia Mihai, director general al Autorităţii de Management pentru  Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

40% din ţinta Guvernului, la Ministerul agriculturii

Pentru primul trimestru al anului, ţinta MADR este de un miliard de euro. „Suntem în grafic cu absorbţia fondurilor europene. Sunt convins că vom atinge această ţintă ", a spus ministrul, precizând că alte 460 de milioane de euro vor fi livrate în prima săptămână din martie.  Până acum, prin PNDR s-au atras 34% din fondurile europene disponibile, echivalentul a patru miliarde de euro.

Absorbţia de fonduri europene va reprezenta o prioritate pentru Ministerul Agriculturii în acest an, iar eşecul în acest domeniu a făcut deja prima victimă în MADR. Gheorghe Văcaru, directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit, a fost demis după ce instituţia „nu a atras niciun euro din cele 320 de milioane de euro disponibile", a anunţat ieri Fuia. Tot ieri, Fuia a prezentat şi rezultatele evaluărilor începute luna aceasta de MADR pentru a analiza impactul pe care gerul şi zăpezile din ultima perioadă îl au asupra sectorului agricol.

Primul bilanţ al ravagiilor făcute de ger

Până acum, au fost depistate 80 de hectare de sere cu probleme în Işavita, 250 de hectare de solarii afectate în regiunea Matca şi 30 de hectare de solarii în alte zone, a precizat ministrul. Ministerul va încerca să-i sprijine pe fermierii ale căror producţii au fost afectate de fenomenele meteo extreme, însă modalităţile prin care va face acest lucru rămân sub semnul întrebării. „Este clar un lucru: dacă nu au avut asigurare, şi nu au, nu pot primi ajutoare oficiale", a spus ministrul.

„Taxa pe pârloagă", runda a doua

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va prezenta, peste două săptămâni, un proiect legislativ pentru taxarea terenurilor agricole necultivate, ca măsură de stimulare a sectorului. Ministerul a propus şi în anii anteriori o astfel de taxă, însă proiectul normativ s-a pierdut pe traseul parlamentar, iar amenzile au rămas doar la nivel declarativ. Potrivit lui Fuia, suprafaţa agricolă necultivată a scăzut anul trecut de la 2,5-3 milioane de hectare la sub un milion de hectare, iar aplicarea acestei taxe va aduce în exploatare şi aceste terenuri.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Investiţiile în pârloagă aduc profit garantat

    Marii latifundiari din România nu-şi lucrează terenurile, dar se bucură de subvenţii de 176 de ...

    Agricultura, o afacere cu potenţial, ratată

    Sectorul care ar trebui să dea României cele mai bune randamente a fost vitregit sistematic pri ...

    Cioloş vrea să-i lase fără subvenţii pe marii latifundiari

    Comisia Europeană ar putea limita subvenţiile directe la hectar, astfel încât marii latinfundia ...

    „Băieţii deştepţi“ din agricultură, furajaţi cu bani UE

    Şeful Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală Bacău, Ioan Chiriac, este primul pe lista ...

    Constantin Chiriac, director de teatru: „Sibiul este un model de Capitală Culturală“

    Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, este membru în comis ...

    România este nemulţumită de limitele pentru subvenţiile agricole

    Statul român va încerca va încerca să obţină un plafon mai ridicat pentru subvenţiile din agric ...

    Alertă pe fonduri UE! Anchete OLAF pe agricultură: şase cazuri în vizorul experţilor anti fraudă ai UE

    Un avertisment fără precedent potrivit căruia România riscă suspendarea a cinci programe din fo ...

    Afacere: superburuieni pentru foc

    Cultivarea salciei scandinave şi a stufului chinezesc este abia la început în România, spre deo ...

    Promenada Mall, construcţia care arată ca un OZN, ameninţă supremaţia Băneasa Shopping City. Vezi ce magazine se bat pentru Promenada

    În mai puţin de 18 luni, poate cel mai spectaculos mall din Capitală, îşi va deschide porţile ...

    Cioloş: Limitarea subvenţiilor pentru fermele mari nu va fi tragedia agriculturii româneşti

    Cmisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a expicat astăzi, la ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole