Subventii de 15 milioane de lei pentru centrale termice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul propus pentru acest an ajunge pentru 60.000 de familii

In Romania sunt 700.000 de familii care se incalzesc cu sobe de teracota cu arzator de gaz. Conform specialistilor, randamentul termic al unui astfel de sistem nu depaseste 40-50 la suta, la jumatatea unei centrale termice moderne. Guvernul a hotarat sa-l subventioneze cu 15 milioane lei vechi pe beneficiar pentru achizitia de centrale termice moderne. Proiectul a fost finalizat de comitetul interministerial, va fi aprobat de Guvern prin ordonanta de urgenta si urmeaza sa se desfasoare pe patru ani. Pentru acest an, bugetul aprobat ajunge pentru 60.000 de beneficiari. Subventia se va acorda sub forma unui bon valoric, ne-a declarat Dana Sofia, directorul executiv al APICT (Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Centrale Termice). Beneficiarul trebuie sa indeplineasca trei conditii: sa nu detina centrala termica, sa aiba un sistem de incalzire cu randament scazut si venitul net pe membru de familie sa nu depaseasca 3,1 milioane lei vechi. Subventia acopera aproximativ 30-35 la suta din costurile totale de achizitie si montare ale unei centrale termice. Conform specialistilor, randamentul centralelor termice moderne este intre 93 si 109 la suta, asta deoarece asigura si necesarul de apa calda pentru locuinta. Centralele cele mai moderne, cele cu tehnica condensatiei, obtin randamente de peste suta la suta deoarece recupereaza si caldura gazelor arse. Normele metodologice ar urma sa apara in circa o luna dupa aprobarea OUG, programul de subventii urmand sa devina operational la inceputul lunii septembrie. "Daca se va constata ca sunt prea putini cei care vor putea accesa programul, acest nivel de 3,1 milioane lei ar putea fi majorat", ne-a declarat Olimpiu Achim, presedintele asociatiei de profil. Comerciantii estimau la sfarsitul primaverii ca piata centralelor termice de apartament, o piata de 75 milioane de euro, va stagna in 2005. Anul trecut, ca urmare a reactiei sistemelor centralizate de incalzire, care au inasprit conditiile de debransare, piata centralelor termice a scazut cu 40 la suta, ajungand la 145 - 150.000 de centrale termice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite