Străinii renunţă masiv la rezervările turistice în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialul ANAT este însă rezervat atunci când vine vorba de cifre. "Grupurile de turişti din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, chiar şi Ungaria renunţă la sejururile din România

Oficialul ANAT este însă rezervat atunci când vine vorba de cifre. "Grupurile de turişti din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, chiar şi Ungaria renunţă la sejururile din România
văzând cu ochii
. Anulările se fac însă pe termen scurt", spune Morariu. Ea estimează o scădere a vânzărilor agenţiilor turistice cu până la 30% la nivel naţional. Deja vânzările de pachete turistice de pe litoral sunt cu 50% mai mici faţă de anul trecut, însă sezonul estival abia a început de o lună.
Dacă străinii fug de destinaţiile turistice din România, românii se îndreaptă chiar şi spre zonele turistice în care au existat suspiciuni de gripă aviară din judeţul Braşov sau Prahova.
Marilena Stoian, preşedintele ANTREC, spune că turiştii autohtoni preferă în continuare vacanţele la ţară, mai ales pe durata weekendului. La fel şi turismul de afaceri din Poiana Braşov, care se pare că nu a suferit de pe urma crizei aviare, după cum ne-a declarat Radu Lisenche, preşedintele Asociaţiei Investitorilor din Poiana Braşov.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite