Străinii investesc masiv în cercetarea românească

După ani în care cercetarea a fost cenuşăreasa investiţiilor, iar cercetătorii au fost nevoiţi să emigreze ca să nu moară de foame, multinaţionalele arată un apetit ferm pentru a investi

După ani în care cercetarea a fost cenuşăreasa investiţiilor, iar cercetătorii au fost nevoiţi să emigreze ca să nu moară de foame, multinaţionalele arată un apetit ferm pentru a investi în cercetarea românească. Statisticile ARIS arată că în centrele de cercetare-dezvoltare ale multinaţionalelor lucrează peste 5.000 de salariaţi, în timp ce în anii următori se anunţă proiecte cel puţin la fel de ambiţioase. Constantin Stroe, vicepreşedinte la Dacia, declara recent pentru Adevărul că cercetătorii de la viitorul centru tehnologic al Renault de la Titu vor lucra în aceleaşi condiţii ca şi colegii lor de la Paris şi vor avea parte de o salarizare echivalentă. La Siemens lucrează deja 2.500 de salariaţi în cercetare, la Alcatel - 1.200, Microsoft are un centru de dezvoltare unde lucrează 700 de oameni, în timp ce Infineon a deschis un centru de cercetare cu 250 de salariaţi. Gen Pact a anunţat că va extinde investiţia în România de la 170 la 1.500 de angajaţi, Hewlett Packard va angaja 1.200 de salariaţi într-un centru de dezvoltare, iar Renault este pe cale să semneze memorandumul pentru centrul de la Titu, unde 3.000 de oameni, din care 2.300 cu studii superioare, vor crea noile automobile Renault şi Dacia.

Kjiell Peterson, director al Biroului pentru Suedia de Vest de la Bruxelles, prezent la Bucureşti în căutarea unor parteneriate cu institutele de cercetare autohtone, consideră că aici există multe oportunităţi. El a prezentat cercetătorilor români, în cadrul celui de-al 6-lea Forum pentru Transfer şi Inovare care se desfăşoară la Camera de Comerţ şi Industrie a României, câteva proiecte de succes din experienţa suedeză.

Politicienii au un rol-cheie în iniţierea parteneriatelor

Cheia succesului s-a dovedit buna colaborare dintre autorităţi publice, mari companii multinaţionale şi universităţi. În acest triumvirat, rolul-cheie este al politicienilor, iar autorităţile locale sunt cele care trebuie să susţină financiar proiectul, mai ales la început. "Dacă primarul Bucureştiului îl sună pe directorul unei mari companii şi pe cel al unei universităţi pentru a discuta un proiect comun de colaborare, are şansele cele mai mari să-i adune la masa discuţiilor", a explicat, pentru Adevărul, Kjiell Peterson. De exemplu, pentru a reduce dependenţa unei zone monoindustriale, specializate în fabricarea hârtiei, cu peste 12.000 de salariaţi, suedezii au decis să dezvolte industria ambalajelor. După 3-4 ani, în loc de o singură categorie de clienţi, companiile din zonă aveau 15 asemenea categorii, iar marjele de profit au crescut. Un alt proiect, care a urmărit revitalizarea industriei textile, s-a bazat pe sprijinul universităţilor suedeze pentru crearea textilelor inteligente: nanoparticule ataşate de fibrele de bumbac, textile luminiscente, care atrag şi stochează lumina solară etc.

Dacă în primii ani cercetarea românească era contributoare netă la bugetele de cercetare ale Uniunii Europene, o analiză făcută de Zenit GmbH (Germania) arată că, în cadrul FP6, companiile româneşti au reuşit să atragă 20 milioane de euro, aproximativ aceeaşi sumă cu care România a contribuit la bugetul FP6. FP7, care a fost recent lansat la Bruxelles, are un buget total de 32 miliarde de euro. Numai pentru IMM-uri sunt disponibile 1,33 miliarde de euro. 9,1 miliarde de euro sunt disponibile pentru tehnologiile informaţionale, 6 miliarde pentru sănătate, câte 4 miliarde pentru nanoproducţie şi agricultură, 1,8 miliarde pentru cercetări de mediu.