Stolojan ia poziţie împotriva privatizării Loteriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind privatizarea Loteriei şi Imprimeriei Naţionale, prin care 20 la sută din acţiunile deţinute de stat urmează să treacă la Fondul

Senatul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind privatizarea Loteriei şi Imprimeriei Naţionale, prin care 20 la sută din acţiunile deţinute de stat urmează să treacă la Fondul Proprietatea, iar 5 la sută să fie tranzacţionate pe bursă. Deşi Comisia de privatizare a fost împotrivă, Comisia de buget-finanţe, condusă de Varujan Vosganian, şi-a impus punctul de vedere pro-privatizare. Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de privatizare a Loteriei şi Imprimeriei va fi înaintat Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională. Prezent la un seminar despre pensiile private, consilierul prezidenţial Theodor Stolojan a susţinut vehement menţinerea monopolului de stat la Loterie şi Imprimerie, care "nu au ce să caute nici în Fondul Proprietatea, nici în altele". "O Loterie transformată în acţiuni este o ţintă pentru fondurile private de pensii", a conchis Stolojan. Tot miercuri a fost anunţat şi consultantul internaţional ales pentru Fondul Proprietatea: casa de avocatură Allen & Overy, care va organiza licitaţia pentru selectarea administratorului Fondului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite