VIDEO Steven van Groeningen: România are nevoie de oameni de afaceri de valoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steven van Groeningen, președintele Consiliul Investitorilor Străini și al Raiffeisen Bank, consideră că o problemă a economiei este ideea greșită conform căreia firmele cu dificultăți trebuie sprijinite, el sprijinind varianta închiderii acestora. 

”Trebuie să vedem cine merită să fie sprijinit și finanțat. O problemă este ideea greșită că firmele în dificultate trebuie sprijinite. În multe cazuri e adevărat, dar sunt și foarte multe firme mici și mijlocii care într-o criză trebuie să fie închise și lichidate”, a declarat Groeningen, în cadrul Forbes România CEO Forum 2011.

Preşedintele Raiffeisen Bank a mai explicat că numărul de firme intrate în insolvență s-a micșorat la 30.000, în timp ce cazurile în care a fost aprobat un plan de restructurare este extrem de mic, ceea ce înseamnă că multe firme care, de fapt, trebuie să fie lichidate sunt ținute în viață.

Nimeni nu vrea să semneze certificatul de deces, dar firmele sunt moarte. Asta pentru o bancă înseamnă că e mult mai greu să recupereze banii și crește costul pentru cei care produc”, a explicat Groeningen.

El a mai avertizat că trebuie să ne pregătim pentru un an greu, ceea ce pentru o bancă înseamnă că trebuie să se asigure că are destul capital și lichiditate și să fie atentă la creditare și la calitatea creditului.

Ce ne trebuie în România sunt oamenii de afaceri care dau valoare. În criză vedem cine sunt cei care dau valoare și cei care nu fac asta. Aproape oricine care a investit în terenuri a făcut bani. Acum sunt puțini care fac același lucru”, a mai spus președintele Consiliul Investitorilor Străini.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite