Sterling vinde o parte dintr-un perimetru petrolifer din Marea Neagră către Petrom şi Exxon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Sterling Resources a semnat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom pentru vânzarea unui segment al perimetrului petrolifer 15 Midia din Marea Neagră, la un preţ între 29,5 milioane dolari şi 79 milioane dolari, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii.

Porţiunea de perimetru are o suprafaţă de 125.000 de acri (46.539 ha), sau 11% din suprafaţa totală a concesiunii Midia şi Pelican, se arată într-un comunicat al companiei canadiene. Porţiunea de perimetru vizată de tranzacţie se învecinează cu blocul Neptun al Exxon şi OMV Petrom.
Sterling deţine 65% din consorţiul care operează blocul 15 Midia.

Partenerul Sterling în consorţiu, Petro Ventures Europe BV, cu o participaţie de 20%, ia parte de asemenea la tranzacţia cu Exxon şi OMV Petrom.

Sterling va primi de la Exxon şi OMV Petrom 29,5 milioane de dolari la finalizarea tranzacţiei, încă 29,5 milioane de dolari la îndeplinirea unor condiţii legate de o descoperire de hidrocarburi în porţiunea de perimetru tranzacţionată şi o altă sumă, de 19,5 milioane de dolari, la începerea producţiei comerciale.

Finalizarea acordului depinde de aprobări din partea autorităţilor.

Pe lângă perimetrele din Marea Neagră, Sterling are operaţiuni în Marea Britanie, Olanda şi Franţa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite