Ştefan Roşeanu a fost numit director general la CFR Călători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şfefan Roşeanu a fost numit director general al operatorului naţional de transport feroviar de călători, CFR Călători, începând cu data de 13 iunie 2012. Până în prezent Şfefan Roşeanu a fost co-fondator al Club Feroviar, organizaţie de sprijin şi promovare a transportului public pe şină.

Potrivit unor surse din industria feroviară, Roşeanu face parte din Grupul de Lucru „Rail Strategy Platform“, convocat de vicepreşedintele Comisiei Europene, Siim Kallas, grup ce a fost înfiinţat pentru a dezbate problemele sectorului feroviar european şi a-l consilia pe vicepreşedinte în vederea reformei sectorului feroviar pentru următorii ani.
În perioada 2007-2012, Roşeanu a fost secretar general al Asociaţiei Industriei Feroviare din România (AIF), organizaţie ce îşi propune să contribuie semnificativ la creşterea notorietăţii transportului pe şină şi dezvoltarea industriei feroviare autohtone.
În cadrul AIF, alături de alte patru organizaţii de profil din România, Şfefan Roşeanu se numără printre iniţiatorii Platformei „România Feroviară 2020“, lansată în 2011 şi ai Alianţei Pro Cale Ferată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite