Statul şi-a creat cadrul legal pentru a finanţa "salvarea" băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă prin care Banca Naţională a României poate interveni în stabilizarea băncilor aflate în dificultate prin Fondul de Garantare a Depozitelor, în calitate de administrator sau acţionar al băncii, care va participa la majorarea capitalului social. Dacă banii Fondului sunt insuficienţi, Ministerul Finanţelor îl va împrumuta.

Ordonanţă de urgenţă modifică OU 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, ca urmare a ultimelor negocieri cu Fondul Monetar Internaţional.

"În condiţiile implementării aranjamentului de tip stand-by între România şi Fondul Monetar Internaţional şi în contextul menţinerii unei situaţii economice internaţionale tensionate, care determină creşterea riscului la adresa stabilităţii financiare, devine necesară optimizarea utilizării resurselor Fondului”, a declarat săptămâna purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Întrebat de jurnalişti dacă, prin această ordonanţă, statul va finanţa indirect "salvarea" băncilor, Ministerul Finanţelor urmând să împrumute Fondul de garantare pentru ca acesta să aibă bani suficienţi pentru a majora capitalul social al unor bănci aflate în dificultate, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns afirmativ.
 
El a explicat că una dintre măsurile de stabilizare ce poate fi adoptată de BNR constă în implicarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, în calitate de administrator-delegat şi, după caz, de acţionar al instituţiei de credit aflate în dificultate.

Pentru ca Fondul să devină acţionar ar unei bănci, trebuie să participle la majorarea de capital în vederea stabilizării

În cazul participării Fondului la majorarea capitalului băncii aflate în dificultate, acesta devine acţionar al instituţiei de credit într-o proporţie care să-i asigure exercitarea controlului asupra respectivei instituţii.

"Ordonanţa vizează introducerea obligaţiei în sarcina administratorului-delegat de a convoca AGA, pentru a decide reducerea capitalului social prin acoperirea pierderilor anterior majorării capitalului social, prin emisiunea de noi acţiuni ce urmează aă fi subscrise de Fond", a mai spus Zaharescu.


Banca Naţională a României poate să hotărască instituirea administrării special asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, în cazurile în care:

a) instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate într-o perioadă de până la 3 luni;

b) se constată sau este previzibilă o deteriorare semnificativă a indicatorilor prudenţiali si de performanţă financiară

c) se constată deficienţe grave în administrarea si/sau conducerea instituţiei de credit sau a încălcări grave si repetate ale dispoziţiile legii şi/sau ale altor reglementărilor.

d) instituţia de credit nu a asigurat implementarea în totalitate si în termenele stabilite a unora
sau a mai multora dintre măsurile dispuse faţă de aceasta
e) operaţiunile instituţiei de credit pun în pericol stabilitatea ori nivelul fondurilor proprii ale

acesteia sau instituţia de credit înregistrează o criză de lichiditate care e de natură să pericliteze
interesele deponenţilor săi sau ale altor creditori;

f) instituţia de credit nu a prezentat, în termenul indicat de Banca Naţională a României, un plan de redresare a activităţii sau Banca NaŢională a României constată că planul prezentat nu este fezabil

g) instituirea administrării speciale este solicitată în mod justificat de consiliul de administraţie sau, după caz, de consiliul de supraveghere, ori de către adunarea generală a acţionarilor

Finanţarea măsurilor de stabilizare este asigurată de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, din resursele administrate de acesta, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile.

În cazul adoptării unei măsuri de stabilizare, implicarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar în calitate de acţionar se realizează prin majorarea capitalului social al instituţiei de credit si subscrierea de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a noilor acţiuni emise.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite