Statul îşi pune speranţa în managerii privaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul şi-a propus să aducă manageri profesionişti la 15 companii de stat în acest an. Ministrul Economiei recunoaşte că problemele societăţilor vin din proasta administrare.

Guvernul şi-a propus să implementeze un sistem de management privat în toate companiile de stat, ca soluţie la problemele pe care le au acum societăţile. În acest an, autorităţile speră ca 15 societăţi să aibă astfel de directori, respectiv cele mai mari companii energetice, Poşta Română, Tarom, CFR Marfă şi Electrificare CFR. Cele din primul val vor fi Oltchim, Electrica Furnizare, Hidroelectrica şi Romarm.

Procesul e mult întârziat. De managerii privaţi se vorbeşte încă din 2009, când ministrul de atunci al Economiei, Adriean Videanu, dorea o astfel de conducere la cei doi giganţi energetici pe care voia să îi înfiinţeze (proiect eşuat între timp). Ideea unor manageri profesionişti a mers mai departe, mai ales la presiunile Băncii Mondiale.

Principalul inamic - presiunea politică

În primăvara 2011, Ministerul Economiei se lăuda că în toamnă vom avea primii directori privaţi. Însă, până acum, nici măcar nu au fost alese firmele head-hunting care vor selecta managerii. Acestea pot depune oferte până la 20 ianuarie, urmând să stabilească o listă scurtă de manageri potriviţi pentru fiecare companie, iar Ministerul Economiei să organizeze interviuri.

Experţii în resurse umane spun că cel mai mare pericol este că nu se va elimina presiunea politică exercitată şi acum asupra directorilor de companii de stat. Mai ales că managerul selectat va fi numit prin ordin de ministru.

„Va avea o sarcină foarte grea în ceea ce priveşte schimbarea mentalităţii pe care o va găsi în compania de stat. Depinde foarte mult de el cum va reuşi să transmită angajaţilor spiritul corporatist şi mesajul că restructurarea înseamnă eficientizare. Nu trebuie să vină cu tancul, ci să câştige încrederea oamenilor", declara Daniela Necefor, managing partner la Total Business Solutions, în urmă cu trei luni.

„Multe dintre companiile româneşti de stat au un potenţial uriaş, dar au fost administrate prost, motiv pentru care fie lucrează în pierdere, fie înregistrează profituri mici în comparaţie cu posibilităţile pieţei", a arătat ministrul Economiei, Ion Ariton, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul" în urmă cu două săptămâni.

Şi membrii boardurilor vor fi profesionişti

Principalul motiv care a dus la această situaţie a fost lipsa transparenţei şi a profesionalismului în selectarea managerilor, a argumentat el. Mai exact, directorii sunt numiţi pe criterii politice, în funcţie de influenţa în partidul aflat la guvernare. „Acest lucru trebuie să înceteze, iar principalul meu proiect cu care am venit în minister a fost profesionalizarea managementului.

Pentru a elimina influenţele de orice fel în numirea managementului, am decis să încredinţăm selectarea managerilor profesionişti unor companii specializate la nivel mondial în recrutarea de personal de conducere a companiilor", a completat ministrul.  „În prima etapă vom numi manageri noi la Hidroelectrica, Electrica Furnizare, Romarm şi Oltchim. În paralel, vor fi elaborate criterii profesionale după care vor fi selectaţi şi viitorii membri din Consiliile de Administraţie ale companiilor", a mai susţinut Ariton. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite