Statul începe să-şi plătească datoriile vechi către firme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna iunie, TVA în valoare de aproape 776 milioane lei, soluţionând astfel deconturile cu vechime până la data de 27 aprilie 2010.

ANAF anunţă, printr-un comunicat, că în selecţia lunii iunie au fost cuprinse, în ordinea vechimii, „toate deconturile de TVA", urmând a fi soluţionate prin restituire „deconturile a căror vechime este de până la data de 27.04.2010".

Deconturile cu compensare şi restituire totalizează (prin care banii ajung numai parţial la firme) totalizează 662,5 milioane de lei, din care se compensează suma de 74,4 milioane de lei şi se restituie suma de 588,1 milioane de lei. Deconturile de compensare integrală însumează 110 milioane de lei, iar deconturile cu compensare parţială 3,4 milioane de lei.

Potrivit ANAF, în cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit plata efectivă a fost programată în trei tranşe. Prima tranşă, stabilită pentru 7 iunie, este în sumă de 117 milioane de lei, a doua - care va fi acordată în 21 iunie - însumează 177,4 milioane de lei, iar a treia, pentru 28 iunie, se ridică la 293,7 milioane lei.

Potrivit estimărilor oficiale, arieratele bugetului general consolidat au crescut de la 1,08 miliarde de lei în 2008 la 1,5 miliarde de lei în decembrie anul trecut, şi trebuie să fie reduse până la finele acestui an la 480 de milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite