Statul român, dat în judecată de OMV. Ce despăguri cere compania austriacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania OMV a dat în judecată România la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris pentru neplata unor obligaţii de mediu asumate prin contractul de privatizare al Petrom din 2004. Austriecii cer despăgubiri de 92 de milioane de lei (20 de milioane de euro).

Demersul OMV a început în decembrie 2011 când compania a depus o cere de arbitraj la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, potrivit informaţiilor apărute pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Aici puteţi vedea documentul din care reies motivele pentru care statul român este dat în judecată

Sumele cerute la tribunal de austrieci reprezintă contravaloarea unor lucrări de mediu la rafinăria Petrobrazi şi combinatul chimic Doljchim efectuate pe banii companiei, şi care ar fi trebuit fi decontate de stat potrivit contractului de privatizare a Petrom. Statul nu a recunoscut însă că trebuie să facă aceste plăţi.

În cauza aflată pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, România este reprezentată de Ministerul Mediului şi Pădurilor care a desemnat deja pe Profesorul Xavier Boubcoza drept co-arbitru care să reprezinte interesele părţii române. Ceilalţi doi arbitri sunt Ibrahim Fadlallah desemnat de OMV şi Francisco Ramos Mendez, neutru, desemnat de Curtea de Arbitraj.

Toţi cei trei arbitri vor trebui plătiţi de statul român, onorariul lor fiind de circa 20.000 de euro, plătibili până la sfârşitul acestei luni.

În anexele contractului de privatizare Petrom din 2004 se prevedea ca statul să plătească lucrările de mediu efectuate pentru decontaminarea perimetrelor poluate înainte ca proprietar al Petrom să devină OMV. Compania austriacă urma să efectueze lucrările şi apoi să prezinte nota de plată statului.

Actualul conflict rezultă din refuzul statului de a achita lucrări efectuate de OMV Petrom la Petrobrazi şi Doljchim. În primul caz, este vorba despre 61,4 milioane de lei iar în al doilea de 30,2 milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite