„Soluţia? Statele Unite ale Europei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul român afirmă că doar o Europă unită va răspunde provocărilor secolului XXI.

Adrian Severin, europarlamentar.

Pentru europarlamentarul Adrian Severin, membru al grupului socialist, răspunsurile la actuala criză sunt de ordin economic, ideologic şi politic.

Pe plan economic, un echilibru între reglementare şi statul minimal. Pe plan ideologic, afirmarea valorilor capitalismului de tip european. Și pe plan politic, adâncirea integrării europene. Adrian Severin merge până acolo încât se declară susţinătorul ideii federaliste a Statelor Unite ale Europei.

După o preşedinţie atât de activă precum cea franceză, instalarea preşedinţiei cehe îl îngrijorează pe europarlamentarul român. Motivul? Euroscepticismul declarat al preşedintelui Vaclav Klaus, pe care interlocutorul  nostru nu se sfieşte să-l califice drept aroganţă.

 Am întrebat mai mulţi lideri liberali şi conservatori dacă această criză le zguduie convingerile şi au spus că nu, în principiu. Pe scurt, este o fază nouă, dar convingerile rămân convingeri. Dumneavoastră, ca om de stânga, cum vedeţi lucrurile?

 Criza aceasta îmi confirmă convingerile şi afirmaţia este, cred, valabilă pentru oricine priveşte lumea de pe poziţia stângii democrate, moderne, europene. Avertismentele stângii sunt confirmate. De asemenea, recurgerea la soluţiile stângii pare a fi şi ea o confirmare.

Pare?

 Pare, pentru că trebuie să vedem şi cum funcţionează aceste soluţii. În acelaşi timp eu aş remarca uşurinţa cu care unii lideri ai dreptei au schimbat discursul.

De exemplu, discursul domnului Sarkozy. Domnia sa vorbea, cu ceva vreme în urmă, despre reducerea rolului statului şi despre faptul că statul reprezintă un impediment în calea dezvoltării individului. Şi să examinăm discursul lui actual din Franţa şi din Parlamentul European. Vom constata că a făcut un viraj cu 180 de grade.

 Şi e bine că se întâmplă asta, vă simţiţi confirmat?

 Mie îmi este frică de cameleonismul politic, în sensul că o anumită problemă riscă să genereze trecerea dintr-o extremă în alta. A redescoperi rolul statului nu înseamnă a reveni la protecţionismul opresiv, la egalizarea forţată şi la controlul libertăţilor de către factorul public. Ar fi o foarte mare eroare să sărim într-o extremă care pentru noi, românii, înseamnă “înapoi”.

 Dar occidentalii n-ar vedea asemenea excese drept un pas înapoi?

 Ei ar vedea mai puţin un pas înapoi, pentru că n-au trăit aceeaşi experienţă cu Estul. Adesea, linia între ceea ce este corect şi ceea ce este excesiv este extrem de subţire.

 V-aş întreba ce n-ar trebui să aruncăm peste bord ca să nu facem paşi înapoi…

 La începutul anilor ’90 - şi inclusiv eu susţineam această teorie - trebuia să aplicăm o politică pe care eu am numit-o “A celor 5D”, respectiv: descentralizare, deregularizare, demilitarizare, debirocratizare, detatizare. Eu cred că toate aceste politici rămân valabile în continuare pentru că noi nu trebuie să trecem de la debirocratizare la birocratizare, de la dezetatizare la superetatizare sau de la privatizare la naţionalizare.

Nu trebuie să trecem din nou la o disciplină militară şi la o ierarhie de tip militar. Nu trebuie să revenim la supraregularizare. Problema este de nuanţă, dar, oricum, nu este cazul să renunţăm la capitalism. Eu, personal, nu sunt nici împotriva formulei de stat minimal, cu condiţia să definim ce înseamnă minimal. Dacă minimal înseamnă minimul adecvat la nevoie, totul e în regulă.

 Şi nu aceasta a fost realitatea?

 Vedeţi, unii au înţeles prin minimal ceva foarte aproape de zero, dacă nu chiar zero - şi asta s-a văzut că este greşit. Însă un stat minimal poate să fie statul bunăstării, dacă prin asta înţelegem că cetăţeanul este autonom în raport cu factorul public, în sensul că el poate să depindă de sine şi nu numai de protecţia sau asistenţa statului.

Aici este echilibrul care trebuie găsit şi cred că un asemenea dozaj este dat de un model, modelul capitalismului de tip european.

 Un capitalism pe care l-am putea opune celui american, dar şi celui chinezesc?

 Eu nu mă gândesc la capitalismul de tip asiatic, oriental, un capitalism care asociază lipsa libertăţilor cu acumularea primitivă de capital în economie. Şi nici la cel american supraliberal, care a fost indiferent la inegalitate, ba, mai mult, a considerat că inegalitatea este un factor de creştere şi de dinamizare a concurenţei. S-a crezut că bogăţia şi sărăcia se vor antrena reciproc şi că vor reuşi să creeze un anumit echilibru intern. Lucrurile nu s-au petrecut aşa.

Europa şi cuvântul magic

 “Un prieten, om politic german, îmi spunea că, în deceniile din urmă, în Germania, cuvântul magic al tuturor era “subsidiaritate”. Prin asta înţelegându-se că Uniunea Europeană trebuie să facă numai ceea ce statul naţional nu poate face . Altfel, dacă un stat crede că poate interveni singur, Uniunea trebuie să se abţină.

Și, după ani de zile, acelaşi german întreabă: unde e Uniunea Europeană, ce face, de ce nu intervine în această criză? Adică, acum, deodată, Uniunea Europeană poate să rezolve o situaţie pe care statul naţional nu poate să o rezolve”.

„Propun înfiinţarea unui eurofond de investiţii“

 Ce părere aveţi despre ideea preşedintelui Sarkozy privind guvernanţa economică în zona euro?

 Nu este pentru prima oară când mă amuz că idei pe care le-am lansat şi cărora nimeni nu le-a dat vreo importanţă au fost apoi formulate de alţii. Şi aceştia, fiind mult mai importanţi sau mai vizibili decât mine, au fost preluaţi. Apoi, lumea mă întreabă pe mine ce cred despre ideile mele spuse de alţii.

 Aţi mai fost în eceastă situaţie?

 Vă dau un exemplu: acum vreo 2 ani propuneam un “Helsinki 2”, o nouă conferinţă pentru securitate şi cooperare în Europa. Şi insistam pentru asta la Consiliul Europei. În iunie anul acesta, ideea a fost lansată de dl Medvedev.

Acum, toată lumea vorbeşte despre această idee şi mă întreabă pe mine ce părere am despre ea. Dl Medvedev s-ar putea să aibă în vedere alte finalităţi decât cele avute de mine, dar ideea în sine este aceeaşi. Aşa se întâmplă şi cu dl Sarkozy.

Practic, numai cu o zi înainte, eu reiterasem în Parlamentul European o propunere pe care o mai făcusem în timpul Convenţiei Europene, cu câţiva ani înainte: aceea de a crea o guvernare economică a UE...

 Dincolo de asta, înţeleg că ar trebui să fiţi de acord cu guvernanţa în zona euro, dacă tot aţi propus-o…

 Ceva mă deranjează la propunerea domnului Sarkozy: limitarea acestei guvernări la zona euro. Sigur, există o raţiune, că nu poţi avea o uniune monetară fără  o uniune economică. Dar eu spun că nu poţi să ai o uniune comercială, o piaţă comună fără ca să ai şi o uniune economică, o guvernare economică.

În ceea ce priveşte problema investiţiilor de stat, eu văd un sistem de fonduri din care guvernele să facă investiţii strategice şi un Eurofond care să suplimenteze sau să echilibreze politicile investiţionale realizate din fondurile naţionale.

Am putea avea fonduri suverane naţionale pe care fiecare stat şi le realizează la dimensiunile la care şi le poate îngădui, dar a căror utilizare ar trebui făcută după strategii coordonate la nivel european. Astfel poate să se asigure o dezvoltare echilibrată, o coeziune economică şi teritorială a Uniunii.

Irlanda să înţeleagă lecţia Islandei

“Dincolo de motivele mai mult sau mai puţin demagogice, populiste, prin care diverse state declară că-şi vor proteja exclusiv cetăţenii şi că refuză o politică europeană, se constată că orice încercare de a ieşi singuri din această criză nu face decât să amplifice efectele crizei.

Avem două ţări despărţite de o literă şi de un faliment, Islanda şi Irlanda. Islanda ar fi avut cel puţin situaţia Irlandei dacă s-ar fi văzut cu toate depozitele private garantate, dacă era în zona euro şi a Uniunii Europene. Lor le-a venit mintea la cap. Problema e dacă şi irlandezilor le-a venit mintea după ce s-au opus Tratatului de la Lisabona.

Sper că acum au înţeles nu numai că prezenţa lor în Uniunea Europeană i-a salvat de la falimentul Islandei, dar că situaţia lor ar fi fost mult mai bună dacă am fi avut în vigoare şi în aplicare un tratat de tipul celui de la Lisabona. Irlanda trebuie să schimbe decizia cu privire la ratificarea Tratatului de la Lisabona.

Fără o Europă mai integrată decât cea de acum, fără o Europă politică, fără Statele Unite ale Europei, nu putem spera să facem faţă riscurilor globale ale societăţii moderne”.

UE crede că noi am adus virusul rromilor

Cum vedeţi situaţia României ca membru UE?

 Deocamdată, influenţa noastră este extrem de modestă, capacitatea noastră de a ocupa funcţii semnificative este redusă. Ba, mai mult, am informaţia că se intenţionează ca, anul viitor, bugetul să fie reorganizat astfel încât să ducă la îngheţarea angajărilor pentru personal venit din România şi Bulgaria. Există o tendinţă ca aceste două ultime intrate în UE să rămână în situaţia de membri de rang secund.

 Ce vă face să spuneţi aceste lucruri?

De exemplu, modul în care se abordează problema rromilor. Se crede că este un virus pe care românii l-au adus în Europa, după cum ciuma a fost adusă de şoareci pe corăbiile navigatorilor de altădată.

Se consideră că România este ţara problemă din punctul de vedere al corupţiei, că este un organism fără anticorpi care poate să reprezinte pericole dacă este lăsat să umble liber prin Uniune.

 Au şi ei dreptate…

 Sigur, avem foarte multe păcate şi probleme nerezolvate. Dar acestea nu sunt doar probleme româneşti. În definitiv, românii au intrat în relaţii aflate sub semnul corupţiei cu oameni din ţările occidentale. Iar migraţia ilicită nu e doar rezultatul primirii României şi Bulgariei… Acestea mi se par exagerări care exprimă nu numai ignoranţă, dar ascund şi o anumită doză de intenţie.

 Ce fel de intenţie?

 Intenţia de a nu aduce la masa concurenţei politice şi economice o ţară de 22 milioane locuitori. Sunt serioase dificultăţi în absorbirea Poloniei. Nu există mari dificultăţi în digerarea ţărilor mici ca Slovenia, Slovacia, Estonia, Malta. Dar România reprezintă într-adevăr o mâncare mai grea.

Şi din cauza aceasta se doreşte să fie consumată cu măsură. Desigur că asta pe noi ne dezavantajează şi va trebui să facem ceea ce e de făcut pentru a ieşi dintr-un asemenea statut de neinvidiat. Asta implică măsuri interne, politică internă mai bună, depăşirea acestei obsesii a luptei politice în toate direcţiile şi între toţi, depăşirea populismului în discursuri şi acţiunea politică. Şi în acelaşi timp necesită şi o politică externă de altă natură, o linie europeană.

Ce spune despre...

1  Vaclav Klaus şi preşedinţia cehă a UE.  “Mă tem enorm de preşedinţia cehă a UE, care va începe la 1 ianuarie. Preşedintele Vaclav Klaus e singurul şef de stat european care a declarat că la această criză s-a ajuns din cauza excesului de reglementare şi nu din cauza lipsei de reglementare. Este de notorietate, klausul este unitatea de măsură a aroganţei - şi o spun cu tot respectul pentru funcţia pe care o reprezintă. Dar dacă toată lumea ar fi spus că avem prea multă reglementare, Klaus ar fi spus că avem prea puţină.

2  Ţările mici la cârma UE. “Nenorocirea este că ţara prezidată de Vaclav Klaus va deveni preşedintele UE într-un moment extrem de delicat. E adevărat, populaţia are o cu totul altă opinie în Republica Cehă, dar comportamentul câtorva lideri politici riscă să compromită o idee foarte importantă şi anume că reprezentantul unui stat mic poate să conducă eficient Uniunea. Și această problemă trebuie să ne frământe şi pe noi, românii”.

3  Capitalismul şi adversarii săi. “Capitalismul de tip american a învins în lupta cu comunismul, însă acum ciclul se încheie. Cele două contrarii dispar împreună. Sistemul acesta a putut să reziste sprijinindu-se pe opusul său. În momentul în care a rămas singur pe teren, a trebuit să-şi găsească un alt adversar şi l-a găsit în fundamentalismul islamic. E foarte interesant să-i citim pe autorii care au cercetat şi demonstrat similitudinea între retorica folosită în timpul războiului rece, cea împotriva fundamentalismului islamic”.

4  Noua ordine. “Acum vom trece într-o nouă ordine care se va impune şi prin acţiunea elitelor politice, dar şi prin forţa realităţilor. În luptă cu gerontocraţia de tip sovietic, capitalismul de tip american a generat hiperdinamismul şi juventocraţia. Sper că cel puţin pentru o vreme meritocraţia va avea căutare. Eu văd aici un moment istoric, ne aflăm la sfârşitul unui mare ciclu şi intrăm într-un altul, cu necunoscutele lui”.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite