Ministrul Comunicaţiilor: „Softurile gratuite pot fi implementate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Comunicaţiilor spune că, într-o lună, instituţia pe care o conduce va prezenta studiul privind avantajele şi dezavantajele utilizării programelor open-source. Valerian Vreme are în plan implementarea unor softuri open-source după „chipul şi asemănarea“ celor folosite de administraţiile locale din Franţa.

Administraţiile locale vor putea utiliza sisteme open-source (gratuite şi care pot fi îmbunătăţite de utilizatori) în viitorul apropiat, alternativ celor cu licenţă. Cel puţin aşa susţine Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor (MCSI), care evită însă să avanseze o dată şi asta pentru că „ambele sisteme de operare - şi cele cu licenţă şi cele gratuite - au şi avantaje, dar şi dezavantaje şi trebuie făcută a analiză completă. Însă nicio variantă nu o exclude pe cealaltă".

Însă recunoaşte că ministerul va urma strategia anunţată de oficialii de la Bruxelles. Mai precis, la începutul verii, Comisia Europeană, prin vocea comisarului european pentru agenda media, Neelie Kroes, spunea că programele de operare contra-cost folosite de instituţiile de stat sunt „o risipă de bani publici pe care majoritatea administraţiilor nu şi-o mai permit".

În schimb, Kroes pleda pentru utilizarea sistemelor open-source care sunt gratuite şi care pot fi şi modificate şi îmbunătăţite de utilizatori, ca de exemplu Firefox sau Ubuntu. În România, majoritatea administraţiilor locale folosesc sisteme Microsoft, iar valoarea contractului statului încheiat cu gigantul american, adică închiriere de licenţe până în 2012, se ridică la circa 90 de milioane de euro. Ministrul spune că, în maximum o lună, insituţia va prezenta un studiu privind avantajele celor două sisteme de operare - cu licenţă şi open-source.

„În cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică există un departament care a pregătit o Bibliotecă Naţională de Programe care va gestiona şi aceste proiecte open-source, dar şi Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, de exemplu. Biblioteca este în stadiul de lansare", arată Vreme.

El menţionează că se lucrează deja la un sistem Office open-source care va putea fi folosit în cadrul instituţiei în scurt timp. În ceea ceea priveşte utilizarea sistemelor gratuite, în Franţa, de exemplu, Ministerul Educaţiei foloseşte un sistem open-source pentru punerea în practică a unei reţele electronice în cadrul universităţii din Rennes. În România, Vreme spune că implementarea unor astfel de sisteme depinde şi de autorităţile locale, iar ministerul nu poate să le oblige să folosească astfel de resurse.

e-România, proiectul care „nu e chiar proiect"

În ceea ce priveşte mult discutatul portal e-România, care ar trebui să coste circa 500 de milioane de euro, Vreme spune că nu vorbim de un proiect sau de un portal, ci de „o întreagă strategie".

„Nu a existat niciun proiect e-România, toată strategia trebuie să conţină componentele existente e-Guvernare şi e-Administraţie, trebuie să aducem România pe internet", arată ministrul. Întrebat de finanţare, Vreme aduce în discuţie tot fondurile europene. Astfel, 42 de milioane de euro, adică jumătate din banii alocaţi Strategiei Naţionale pentru Broadband, vor fi utilizaţi pentru conectarea sistemelor administraţiilor locale şi centrale.

„În şase luni vom primi răspunsul de la Comisia Europeană, să vedem dacă putem transfera aceşti bani sau nu", explică Vreme. Cele 84 de milioane de euro din fonduri structurale erau destinate dezvoltării servicilor de internet în bandă largă în zonele sărace şi fără acces la internet din ţară, urmând ca, până în 2013, întreg teritoriul ţării să aibă acces la internet.

Cele mai recente date ale

ANCOM arată că doar 846 de localităţi, cu o populaţie totală de aproximativ 200.000 de locuitori, nu au acces la servicii de telecomunicaţii în bandă largă, adică 0,94% din populaţia ţării.

În privinţa Ghişeului de plăţi electronice, ministrul spune că, în prezent, patru primării - Arad, Câmpia Turzii, Oradea şi Satu Mare - testează plata online, iar până la 1 ianuarie 2011 va fi gata şi sistemul. Vreme estimează că „un număr considerabil de primării se vor înrola".
În caz contrar, prin hotărârea de guvern care prevede înrolarea primăriilor la nivel local, MCSI va putea sancţiona instituţiile cu amenzi cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei.

Statul trebuie să aibă o licenţă de TV digitală

În ceea ce priveşte trecerea la televiziunea digitală, oficialul spune că procesul este amânat până în 2015, iar în maximum trei-patru luni se va stabili o nouă strategie. Însă nu oricum, pentru că ministerul are în vedere mai multe variante.

„Una dintre variante este să atribuim direct Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii (SNR) o licenţă, o altă opţiune este ca televiziunea de stat să obţină una sau TVR împreună cu Radiocom. Oricum ar fi, statul trebuie să aibă o licenţă", susţine el şi dă exemplul Franţei, unde statul a atribuit direct operatorului public una dintre licenţele de televiziune digitală.

În acelaşi timp, şeful Arbitrului Pieţei Telecom, Cătălin Marinescu, declara recent că legislaţia europeană nu interzice atribuirea directă a unuia dintre multiplexe televiziunii naţionale.

Însă când vine vorba despre SNR, Marinescu spune că ministerul trebuie să notifice acest lucru şi să respecte regulile aferente unui ajutor de stat. Mai mult, oficialii ANCOM au precizat că, potrivit noii strategii, licenţele de televiziune digitală ar putea fi acordate până la 1 ianurie 2012.

"În cadrul ICI există un departament care a pregătit o Bibliotecă Naţională de Programe care va gestiona şi proiectele open-source, dar şi Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, de exemplu."
Valerian Vreme
ministrul Comunicaţiilor

Românii au renunţat la serviciile de televiziune

Numărul de abonaţi la serviciile de televiziune a scăzut, în primul semestru, cu 1,5%, la 5,73 milioane de utilizatori, evoluţie care a condus şi la diminuarea ratei de penetrare la nivel de gospodării, la 78%, de la 79% la finele anului 2009, potrivit ANCOM. În plus, peste 2,6 milioane de abonaţi recepţionau programele audiovizuale în format digital.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite