Soferii, prinşi în capcanele reviziei auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

au construit pereţi din sticlă sau au montat plasme, astfel încât clienţii se uită la revizie ca la meci.Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) a unei maşini, la un service din Bucureşti, poate

au construit pereţi din sticlă sau au montat plasme, astfel încât clienţii se uită la revizie ca la meci.
Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) a unei maşini, la un service din Bucureşti, poate costa până la 2000 de lei. Pentru aceeaşi maşină, acelaşi ITP, dar la un service din Piteşti, preţul este la jumătate sau chiar mai mic. Apoi, clienţii se plâng de ţepele date de personalul service-ului. Mecanici şefi peste mecanici şefi care se uită la câte o piesă dând din cap a pagubă îţi spun că maşina ta nu mai are nicio şansă de supravieţuire decât dacă îi schimbă respectiva piesă. De multe ori este schimbată cu una folosită, dar pe care o plăteşti ca nouă. Cel puţin la filtrele de ulei şi de benzină se întâmplă aproape invariabil să nu primeşti unele noi la revizii. Dacă în unele service-uri clientul poate asista la inspecţia propriei maşini, în altele nu ţi se permite nici să păşeşti înăuntru. La Porsche România există o cafetărie dotată cu televizoare cu plasmă pe care poţi urmări ce face mecanicul cu maşina ta. La alte service-uri există geamuri prin care te poţi uita şi... atât. La întrebarea ce garanţie are clientul că piesele înlocuite sunt noi, reprezentanţii importatorilor auto ridică din umeri. "Nu puteţi avea nicio garanţie, în afară de cea pe care v-o conferă numele companiei respective", ne-a declarat un reprezentant auto.
O oră de manoperă în orice service din Bucureşti costă aproximativ 40 de lei. Diferenţele de la un service la altul sunt nesemnificative. În schimb, diferenţele de calitate ale serviciilor sunt foarte mari. şcoli adevărate de mecanici auto nu mai există şi acest lucru se simte în service. Tendinţa companiilor mari din România este de a-şi crea propriile şcoli de mecanici auto care să facă diferenţa. Dealerii auto înregistrează un volum de încasări mult mai mare din segmentul "after sales" decât din vânzarea de autoturisme. Ponderea vânzărilor de piese auto şi accesorii este de 70-80%, restul provenind din manoperă.

Sfaturi utile:
● Înainte de a alege un service pentru a face revizia, vizitează mai multe şi alege preţul cel mai bun.
● Interesează-te înainte cât va dura reparaţia şi nu îţi lăsa maşina pe mâinile oricui.
● După ce ai aflat preţul aproximativ, întreabă şi la alte service-uri şi alege preţul cel mai bun.
● Atunci când mecanicul îţi spune că o piesă trebuie numaidecât schimbată, nu te lăsa convins până nu consulţi şi alţi specialişti.
● Verifică toate piesele schimbate şi cere returnarea celor înlocuite.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite