Sindicatele si patronatele cred ca Guvernul va accepta un salariu minim pe economie de 3 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantii intreprinderilor private mici si mijlocii din Romania sustin ca Guvernul va accepta marirea salariul minim brut pe tara la 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Consiliului

Reprezentantii intreprinderilor private mici si mijlocii din Romania sustin ca Guvernul va accepta marirea salariul minim brut pe tara la 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Consiliului National pentru Intreprinderi Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), organizatiile patronale si majoritatea organizatiilor sindicale reprezentative la nivel national, cu exceptia Cartel Alfa, au semnat contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anul 2004-2005, in care se prevede ca, incepand cu 1 iulie 2004, nivelul salariului minim brut negociat pe tara sa fie de 3 milioane de lei, pentru un program complet de lucru de 170 de ore pe luna, adica 17.647 lei pe ora. in comunicat se mai arata, de asemenea, ca in functie de masurile care vor fi aplicate de Guvern pentru imbunatatirea mediului de afaceri, organizatiile sindicale si patronatele vor putea negocia majorarea salariului minim pe economie. "Patronatele si sindicatele vor sustine ca acest nivel al salariului minim sa fie trecut in contractul colectiv de munca care se negociaza la nivel national cu Guvernul", ne-a explicat Ovidiu Nicolescu, presedintele CNIPMMR. Acesta mai spune: "Guvernul trebuie sa accepte nivelul de 3 milioane de lei, doar e an electoral. in plus, majorarea salariului minim va avea si efecte pozitive, respectiv cresterea puterii de cumparare a salariatilor si va fi si un semnal catre intreprinzatori sa acorde mai multa atentie competitivitatii". De cealalta parte, Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR), una dintre asociatiile care nu au semnat respectivul acord, atrage atentia ca majorarea salariului minim este o chestiune strict legata de productivitate. "Atat timp cat calculele privind productivitatea muncii nu vor fi facute dupa metodele din Uniunea Europeana care dau o imagine clara asupra acestui indicator este riscant sa iei decizia de a majora salariul minim pe economie", sustine Pogonaru. Oficialul AOAR spune, de asemenea, ca trebuie sa ai de unde sustine aceasta crestere a salariului, iar daca calculele nu sunt corecte, "ne vom trezi ca nu avem de unde sa suportam aceasta majorare pentru ca productivitatea muncii nu ne-o permite".

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite