Sindicatele pornesc lupta împotriva politicilor salariale din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confederaţia Europeană a Sindicatelor va protesta, pe 5 aprilie, la Ljubljana, unde va avea loc întâlnirea miniştrilor de finanţe europeni Teoriile Băncii Centrale Europene şi ale

Confederaţia Europeană a Sindicatelor va protesta, pe 5 aprilie, la Ljubljana, unde va avea loc întâlnirea miniştrilor de finanţe europeni

Teoriile Băncii Centrale Europene şi ale băncilor naţionale din Uniunea Europeană, potrivit cărora salariile ar trebui să crească pe cât posibil mai puţin, sunt acum demontate de marile confederaţii sindicale europene. Ponderea în PIB a salariilor a scăzut drastic în ultimii ani, în 19 state membre UE (printre care şi România), fapt care îi determină pe sindicalişti să lupte împotriva moderării salariale practicate în aceste ţări.

Începând cu anul 2001, procentul salariilor în PIB a scăzut în 19 state europene şi a crescut în numai opt. Cele mai importante scăderi, cu zece procente, s-au înregitrat în Polonia, România şi Luxemburg, în timp ce singurele creşteri mai mari de trei procente s-au înregistrat în Cipru şi Lituania. Procentul salariilor în PIB a scăzut în România cu 10%, potrivit datelor prezentate, ieri, de Cartel Alfa.

Pentru a convinge guvernele statelor membre UE să ia atitudine în ceea ce priveşte procentul din PIB acordat pentru salarii, peste 20.000 de sindicalişti, membri ai Confederaţiei Europene a Sindicatelor, vor protesta, pe 5 aprilie, la Ljubljana, unde va avea loc întâlnirea miniştrilor de finanţe europeni - ECOFIN.

Cota unică, bat-o vina!

Reprezentanţii Cartel Alfa au prezentat, ieri, o serie de date statistice din care reiese că ponderea salariilor în PIB e în continuă scădere, în timp ce ponderea profiturilor a crescut. Vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea, afirmă că, în România, ponderea salariilor în PIB este de 32,5%, procent în continuă scădere, tendinţă care se observă în toate statele membre UE.

Totodată, în UE27, procentul salariilor în PIB a scăzut din 1995 până în 2007, de la 59,6% la 51,1%, media fiind de 57%.Potrivit lui Dandea, în România, scăderea ponderii salariilor în PIB a condus la situaţia în care profitul realizat de întreprinderi, în 2007, a fost cu peste 16 miliarde de euro mai mare decât suma încasată de salariaţi ca remuneraţie a muncii.

Politica salarială extrem de restrictivă, suprapusă peste un sistem fiscal cu cotă unică, introdus în 2005, induce un trend descrescător pentru salarii, în favoarea profitului. Acest model va încuraja şi mai mult salariaţii români să părăsească piaţa forţei de muncă din România", a precizat Dandea.

Liderul sindical a mai spus că, pentru ca România să ajungă la media din UE, de 57% a ponderii salariilor în PIB, ar trebui să urmeze zece ani de creştere economică de 6-8%, dar şi să se dubleze salariile. Ceea ce, în opinia lui Dandea, este imposibil pe termen scurt, însă guvernul ar trebui să aibă iniţiative de redresare a indicatorilor şi de reorganizare a sistemului fiscal naţional.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite