Sindicatele din energie se unesc de teama privatizarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doua federatii sindicale din sectorul energetic - Federatia Energia Mileniului III si Hidroenergetica - au anuntat ca fuzioneaza, formand astfel o structura cu circa 16.000 de membri. Principalul

Doua federatii sindicale din sectorul energetic - Federatia Energia Mileniului III si Hidroenergetica - au anuntat ca fuzioneaza, formand astfel o structura cu circa 16.000 de membri. Principalul motiv al fuziunii este privatizarea care bate la usa, atat in domeniul hidroenergiei, cat si in cel al distributiei de energie electrica. Sindicalistii se pregatesc sa cumpere, prin intermediul asociatiilor de salariati, 10 la suta din actiunile unitatilor ce vor fi scoase la privatizare. "51 la suta din actiuni vor reveni investitorului strategic, 10 la suta asociatiilor de salariati si 39 la suta statului", a explicat Dumitru Chirita, liderul Federatiei Energia Mileniului III. Sindicalistii cer sa se introduca in caietele de sarcini clauze sociale privind politica salariala, conditiile de munca si calitatea serviciilor acordate utilizatorilor dupa privatizare. De asemenea, cer ca banii rezultati din vanzarea pachetului majoritar de actiuni sa nu intre la bugetul statului, ci sa ramana in unitati pentru investitii. In ceea ce priveste politica salariala, sindicalistii privesc cu jind la salariile din tarile Uniunii Europene si spera ca printr-un viitor contract colectiv de munca la nivel european pe ramura energie sa ajunga si ei la aceleasi sume.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite