Shakespeare ca amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pristanda-ul de tranziţie, motorizat şi cu ceva şcoală, nu mai făcea glumiţa cu steagurile. A ieşit la drumul mare, s-a modernizat.

Ieşeam recent de la teatru, văzusem un spectacol Shakespeare. Eram într-o dispoziţie poetică şi meditativă. Starea asta nu avea să dureze. Un tip a ţinut morţiş să mă aducă în cotidian, când brusc privirea îmi este barată de un poliţist. Îi admir uniforma grozavă - cizme înalte, geacă din piele, ochelari, cască dintr-un film SF. Nu mai zic de motocicletă, un BMW ca un animal fantastic.

Am intrat în zona „Terminator“. Ce făcea Arătarea? Ce să facă, mulţumesc de întrebare, stătea la pândă pe „picioarele dindărăt“, ca să mă exprim cabalino-canin. Şmecheria era aşa. Tu ieşeai din sala de teatru. El, în parcare, până deunăzi nemarcată, răscrăcărat, cu mâinile în şold. Te aştepta să te bage în sperieţi. Cum proceda? Te aşezai la volan, iar degetele lui ciocăneau în parbriz. Uniforma îţi cerea să cobori de la volan. Odată ieşit la aer, îţi ţinea o morală mamă-mamă. Îţi venea să plângi, să te căieşti, să îţi dai seama ce caracter urât ai. Zicea că va trebui să dai examenul din nou, şi-ţi trânteşte şi o amendă să simţi la portofel ce înseamnă să încalci regulile. Nu are ce face, în faţa evidenţei că eşti un infractor, îţi ridică bunătate de carnet.

Parcă ţi-l dăduse mă-sa. Scoate dintr-un fel de porthartă un caiet. Mă gândeam că îi place să scrie, are şi pix. Zice că te potcoveşte cu o amendă, ca să-l pomeneşti şi în drum spre cimitir, când o fi să dai colţul, pentru că eşti rău de gură şi nu pleci capul în faţa măreţiei lui de om al legii. Părea extrem de grav ce-ai făcut: oprire într-un loc nepermis. Şi să zici mersi că nu ţi-a ridicat-o, să o iei mâine de la Cucurigu, cu multe angarale şi costuri. Văzând situaţia - capcana întinsă de poliţaiul pus pe şotii ţinea -, fraierii se grăbeau să cotizeze.

„Terminator“ îşi găsise repede câţiva proşti, personaje neadaptate, încă sub impresia lui Shakespeare. Fireşte, namila uita să rupă chitanţe. Dădeai banii ca să scapi. Văzând asta, i-am zis, dacă este aşa de convins, de ce nu pune pur şi simplu pe toate maşinile din parcare câte o hârtiuţă de amendă - putea să se ducă acasă, că e târziu. Tot omul se va prezenta mâine să umple vistieria statului. Fireşte, era la mintea cocoşului de ce nu proceda astfel, dar nu era un cocoş în apropiere să-l întreb. Răspunsul e simplu: n-ar fi băgat dumnealui nimic în buzunar. Bravul poliţai, un tânăr bun de trimis la o muncă cinstită.

Era destul de pitoresc în uniforma cu zorzoane, cu fire, telefoane portabile, staţii de emisie etc... Luase aerul lui Schwarzenegger, părea reprezentantul de temut al unei forţe de ocupaţie străine, privind ca un stăpân băştinaşii. Să-l fi văzut cum aştepta marafeţii şi cum îi dosea repede în buzunare! Mi-a părut rău că nu am camera video. Poate foloseam secvenţa într-un film. Cu un actor veritabil nu aş obţine acelaşi efect comic. Avea o privire mândră de el pe deasupra muritorilor. Era fericit; încet-încet, îşi făcea suma. Din sala teatrului năvăliseră câteva sute de nefericiţi, dintre care cam 100 aveau maşinile parcate pe teritoriul lui, unde nu exista un semn rutier vizibil.

Săracu’ poate voia să bea o bere, încă era zăpuşeală şi nu avea mărunţiş. Mi-am zis că mai curând pune bani de - o parte să îşi facă o căsuţă cu etaj şi mansardă. Pristanda-ul de tranziţie, motorizat şi cu ceva şcoală, nu mai făcea glumiţa cu steagurile. A ieşit la drumul mare, s-a modernizat. M-am gândit să îl reclam. De ce nu am făcut-o? Întâi pentru că nu am reclamat pe nimeni niciodată nimănui, nicăieri. Doi - dacă privim cazurile din Argeş, Constanţa, Iaşi etc. am un argument în plus. Şefii practică tertipuri mai bănoase. În presa de săptămâna asta vedem că milionul de euro a ajuns baremul care te face respectabil în poliţie. Namila din parcarea teatrului va strânge suma. Păi altfel de ce s-ar sacrifica? 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite