Semiinternatul s-a rebotezat "after-school"

Un centru în care copiii îşi pot face temele şi se pot juca după ce termină orele la şcoală reprezintă afacerea privată a unei învăţătoare. Nu are potenţialul unei companii

Un centru în care copiii îşi pot face temele şi se pot juca după ce termină orele la şcoală reprezintă afacerea privată a unei învăţătoare. Nu are potenţialul unei companii multinaţionale, dar îi asigură acesteia un venit suplimentar faţă de salariul de 720 de lei.
"Din zece oameni cu care am vorbit, nouă nu ştiu ce este
after-school
, şi atunci trebuie să-i spui semiinternat, pe înţelesul românului", spune Nicoară, managerul centrului Alandala din Bucureşti. A început afacerea datorită unor prieteni care nu aveau cu cine să îşi lase copiii după şcoală, iar acum este primul sezon de activitate. Decisiv a fost sprijinul soţului. Învăţătoarea a observat că în ultimii ani există din ce în ce mai multe familii care nu au timp să se ocupe de copii. "Încerc să fac o afacere, sper să meargă, profitând de o lipsă a sistemului. Sistemul nostru de stat de învăţământ îi lasă pe copii în stradă", spune Nicoară. Nu-i e teamă să dea consultanţă gratuită statului. Ea se gândeşte că, dacă s-ar reorganiza şcolile în primare şi gimnaziale, şi nu s-ar mai lucra în schimburi, s-ar putea face centre "after-school" de stat, chiar la şcoală. Ea nu consideră dificil să stea cu copiii de dimineaţa până seara, la şcoală şi apoi la afacerea proprie. Cel mai important în această afacere este să iubeşti copiii, crede învăţătoarea. "O dată la patru ani mă îndrăgostesc de copii. Nu se poate altfel."
Dezvoltarea este limitată
În momentul acesta are şase copii la programul "junior", de la 12 la 7 seara, şi nouă la programul de două ore, de lecţii. Deocamdată nu vrea să-şi extindă afacerea foarte mult. Ea crede că numărul maxim de copii pe care i-ar putea lua este de zece pentru programul lung şi 15 pentru cel de lecţii. A învăţat de la un profesor extraordinar "cum se învaţă", şi vrea ca elevii să utilizeze această metodă. Pregătirea unei alte învăţătoare care să utilizeze aceeaşi metodă i se pare mai dificilă, motiv pentru care dezvoltarea afacerii este limitată. Taxa pentru un copil este de 475 lei, iar masa se plăteşte zilnic. Cu 7 lei, copiii mănâncă "zdravăn" la un restaurant din imediata apropiere. "Vreau să câştig nişte bani, dar vreau să câştig nişte bani tot timpul. Prefer să am câştiguri mai mici, dar pe termen lung", spune Nicoară, care crede că cel mai bun inspector este copilul. Dacă lui nu-i place, nimeni nu-l poate obliga să revină. Afacerea nu aduce profituri spectaculoase, dar înseamnă mult faţă de salariul de 720 de lei primit de la stat. "Dacă vom avea aceste încasări în fiecare lună, cam într-un an ne vom scoate investiţia" de aproape 3.000 de euro.