Scutirea de impozit pe profitul reinvestit - refuzata de Finante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IMM-urile profitabile primesc in schimb alocatii bugetare pentru retehnologizare

Firmele vor plati in continuare impozit pe profitul reinvestit a anuntat Mihai Tanasescu la Palatul Victoria, dupa adoptarea in sedinta Executivului a Codului Fiscal. Ministrul Finantelor Publice a precizat ca s-au avut in vedere cerintele Uniunii Europene si ale Fondului Monetar International si anume ca facilitatea folosita sa fie aceea a amortizarii accelerate. "Am plecat de la un principiu al fiscalitatii care trebuie respectat, cel al nediscriminarii. Toata lumea va plati impozit pe profit, iar facilitatea care putea fi acordata prin eliminarea impozitului pe profitul reinvestit se va transforma intr-o alocatie bugetara echivalenta ca suma"- a spus Tanasescu. Agentia Nationala pentru intreprinderi Mici si Mijlocii va gestiona fondul din care se vor acorda alocarile bugetare sus-amintite incepand cu anul 2005, printr-un program special. Sumele vor fi acordate intreprinderilor mici si mijlocii care inregistreaza profit si isi achita impozitul aferent. Sprijinul de la stat va fi destinat pentru programe de retehnologizare si dezvoltare a activitatii. Surse guvernamentale au declarat pentru Adevarul ca, in bugetul pe anul viitor, este prevazuta suma de 980 miliarde lei care va reprezenta participarea statului la sustinerea retehnologizarii in anumite domenii considerate prioritare. "Guvernul va adopta in curand o hotarare pentru a stabili cine si in ce conditii va putea beneficia de alocatia bugetara. Poate fi vorba de IMM-urile din agricultura care achizitioneaza tractoare, despre cele care fac investitii de mediu, despre firmele care se retehnologizeaza la standarde europene pentru modernizarea fabricilor de produse lactate etc.", au precizat sursele citate. De aceasta facilitate vor putea beneficia IMM-urile care inregistreaza profit si care isi achizitioneaza utilajele necesare din fonduri proprii. Ulterior, acestea isi vor putea recupera banii investiti, de la buget, intr-o anumita limita care urmeaza a fi stabilita. Cea mai vehiculata varianta privind limita ce va fi stabilita este de 50.000 de euro pe an pentru o societate, insa decizia definitiva va fi luata in perioada urmatoare. Reamintim ca in proiectul legii bugetului pe 2005 este prevazuta o cota de 0,2 la suta din PIB care va reprezenta exclusiv finantare pentru IMM-uri. Amintim ca, inca de la inceputul anului, s-au purtat discutii cu reprezentantii oamenilor de afaceri si ai investitorilor straini in Romania pe tema profitului reinvestit. La un moment dat se punea problema ca agentii economici sa poata opta intre scutirea de impozit pe profitul reinvestit si amortizarea accelerata. Reprezentantii FMI au apreciat ca masura scutirii de impozit ar fi foarte costisitoare si n-ar fi necesara in conditiile in care amortizarea accelerata functioneaza bine.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite