Scumpirile din industrie încep să se transfere la populaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile mărfurilor nealimentare au avansat cel mai mult în 2008, pe fondul creşterii costurilor de producţie Producţia de bunuri industriale consemnează noi recorduri ale creşterii

Preţurile mărfurilor nealimentare au avansat cel mai mult în 2008, pe fondul creşterii costurilor de producţie

Producţia de bunuri industriale consemnează noi recorduri ale creşterii costurilor, indicele preţurilor la această categorie ajungând la 15,6% în martie 2008, faţă de aceeaşi lună din anul trecut. Efectul acestor scumpiri s-a repercutat direct asupra mărfurilor nealimentare din coşul de consum al populaţiei, ale căror preţuri au crescut, în aceeaşi perioadă de referinţă, cu aproape 6%.

Încă din toamna anului trecut, preţurile producţiei industriale şi-au accelerat creşterea de la lună la lună, depăşind în decembrie 2007 pragul de 10% faţă de decembrie 2006. Creşterea a continuat şi mai puternic în primul trimestru din 2008, ajungând în martie la 15,6% faţă de aceeaşi lună din anul trecut - un record absolut al ultimilor ani.

Dar scumpirea producţiei nu a rămas la nivelul restrâns al industriei, ci a început să se transfere în preţurile produselor finite, mai precis al mărfurilor nealimentare care fac parte din coşul inflaţiei. Articolele de încălţăminte sau îmbrăcăminte, mobila, electrocasnicele, detergenţii, cosmeticele şi toate celelalte bunuri aparţinând grupei "nealimentare" din coşul de consum al populaţiei s-au scumpit din ce în ce mai mult în ultima perioadă, pentru că producţia acestora a fost tot mai costisitoare.

În ianuarie 2008, creşterea medie a preţurilor la aceste mărfuri era de 3,6% faţă de ianuarie 2007, ajungând la aproape 6% în martie 2008 faţă de aceeaşi lună din anul anterior. Şi, cum mărfurile nealimentare deţin cea mai mare pondere (44,7%) în coşul de consum, nu e de mirare că inflaţia a ajuns, în martie, la recordul multianual de 8,63%.

Majorări de peste 10% în toate industriile

În toate marile grupe industriale, costurile de producţie au fost, în martie 2008, cu peste 10% mai mari faţă de aceeaşi lună din 2007, potrivit datelor comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În industria energetică, majorarea a fost de 19,6%, în producţia bunurilor de uz curent - de 14,7%, la bunurile intermediare - de 13,4%, la bunurile de capital - 11,5%, iar în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată creşterea costurilor de producţie a fost de 10,2%.

Iar pe marile secţiuni industriale, cel mai dinamic sector din punctul de vedere al creşterii preţurilor a fost industria extractivă, care a înregistrat un avans de 20,7%, urmat de industria prelucrătoare, cu un plus de 16,7%. În schimb, în producţia de energie electrică şi termică, gaze şi apă, preţurile au crescut, în medie, cu mai puţin de 5%.

Cresc presiunile pe inflaţia următoarelor luni

"Deocamdată, cred că influenţa creşterii costurilor de producţie asupra produselor finite - atât alimentare, cât şi nealimentare - este doar parţială. Dar, oricum, acest transfer constituie o presiune inflaţionistă suplimentară, care se va resimţi tot mai mult în următoarele luni. Ceea ce se vede acum, ca evoluţie în preţurile mărfurilor nealimentare, este mai mult evoluţia cursului de schimb şi cotaţiile combustibililor", ne-a declarat Alexandru Chidesciuc, senior economist al grupului financiar ING.

După calculele sale, o creştere de un procent la nivelul preţurilor producţiei industriale urmează să se regăsească într-o scumpire cu 0,2%-0,3% a produsului finit, în urma unui transfer care durează între şase luni şi un an. Iar în România "există încă un exces de cerere, care va permite comercianţilor să mărească în continuare preţurile produselor de pe piaţă, ceea ce va ridica presiuni suplimentare asupra inflaţiei", a mai spus economistul.

Marşul costurilor se va transforma în galop

"Câtă vreme nu vom atinge nivelul mediu din Europa al salariilor, şi celelalte costuri de producţie vor creşte galopant", ne-a declarat Florin Pârvu, vicepreşedinte pe probleme financiare al Consiliului Naţional al IMM. Mai mult, el întrevede în această creştere fără precedent a costurilor producţiei interne şi o încurajare a importurilor, cu întregul cortegiu de consecinţe (negative) asupra balanţei comerciale şi capacităţii românilor de a-şi păstra poziţiile pe piaţă.

"Salarii crescute artificial, tehnologii slabe, accesarea tot mai greoaie a fondurilor şi fiscalitatea apăsătoare - acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care, pe fondul creşterii costurilor de producţie, tot mai multe firme româneşti se vor închide", avertizează liderul patronal.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite