Scumpiri-record ale producţiei industriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile mărfurilor din industrie au crescut cu 20,3% în iulie faţă de acelaşi interval din 2007, ritm nemaiîntâlnit în ultimii ani Avansul înregistrat de costurile producţiei

Preţurile mărfurilor din industrie au crescut cu 20,3% în iulie faţă de acelaşi interval din 2007, ritm nemaiîntâlnit în ultimii ani

Avansul înregistrat de costurile producţiei industriale nu va întârzia să se repercuteze asupra clienţilor, prin preţurile finale ale produselor nealimentare.

Preţurile producţiei industriale pe total, piaţă internă şi externă, au crescut în luna iulie cu 20,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, scumpirile mărfurilor din industrie consemnează un nou record după ce în luna precedentă avansul anual al preţurilor a fost de 19,4%.

În ceea ce priveşte creşterea lunară, producţia din industrie s-a scumpit în iulie cu 0,99% faţă de luna precedentă. Aceste scumpiri consemnate la nivelul producătorilor vor fi, fără doar şi poate, transmise mai departe la consumator.

Preţurile producţiei reprezintă un indicator timpuriu privind presiunile inflaţioniste, întrucât majorarea acestora se transmite eventual în costuri mai ridicate pentru consumatori. Excepţie poate face situaţia în care scumpirile sunt absorbite de comercianţi, cu ajutorul marjelor de profit mai scăzute.

Produsele energetice, mai scumpe cu 22.5%

Pe secţiuni, cea mai însemnată creştere de preţuri, de 23,17%, a fost înregistrată în iulie de industria prelucrătoare faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În acelaşi interval, preţurile din industria extractivă şi din sectorul energiei electrice şi termice, gaze şi apă au crescut cu 16,04%, respectiv 5,46%. Pe marile grupe industriale, creşteri importante ale preţurilor au fost consemnate, în iulie, la produsele intermediare (23,64%) şi la produsele energetice (22,45%).

Acestea au fost urmate de bunurile de capital (13,7%), de bunurile de uz curent (17,1%) şi de produsele de folosinţă îndelungată (11,59%).

Scumpirile producţiei industriale sunt puse pe seama avansului înregistrat de preţurile produselor energetice. Pe lângă faptul că acestea ocupă o pondere însemnată în totalul producţiei industriale, bunurile energetice sunt utilizate în toate celelalte sectoare ale industriei.

"În industria energetică au avut loc scumpiri însemnate, iar toate acestea au dus la creşteri în toate sectoarele industriale", a explicat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Producţie mai scumpă cu 9% în zona euro

Preţurile producţiei industriale din zona euro au crescut în iulie cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2007 şi cu 1,1% comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor Eurostat. Principala cauză a majorărilor de preţuri o constituie scumpirea petrolului.

Nivelul este, însă, inferior celui anticipat de economişti, în contextul în care o reducere a presiunilor inflaţioniste ar lăsa loc pentru ca Banca Centrală Europeană (BCE) să reducă dobânda cheie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite