Schimbările la nivel politic afectează cotaţiile acţiunilor listate la Bursa de Valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incertitudinile legate de soarta guvernului Tăriceanu au depreciat titlurile SIF cu peste 5%

Titlurile celor mai lichide companii din ringul bursier au înregistrat, ieri, o depreciere medie de 1,74%, în timp ce titlurile celor cinci Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) au pierdut 5,25%. Analiştii pieţei de capital pun corecţia instalată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe seama neclarităţilor din scena politică, declanşate odată cu anunţarea retragerii de la guvernare a reprezentanţilor Partidului Conservator (PC).
În aceste condiţii, creşte riscul ca o moţiune de cenzură să ducă la căderea guvernului, iar un astfel de eveniment ar afecta, în opinia investitorilor, listările companiilor din portofoliul statului. "Până la clarificarea acestei situaţii, bursa va rămâne pe o tendinţă de scădere", susţine Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest Focşani. Pe de altă parte, scăderea poate anticipa scenariile unor pieţe precum cea din Ungaria, Cehia sau Polonia, care au înregistrat corecţii semnificative după data aderării. Nu în ultimul rând, o parte din analişti apreciază că o parte din investitorii străini au ieşit de pe bursă, reorientându-şi plasamentele către euro, ca urmare a deprecierii importante din ultima perioadă a monedei europene.
În sectorul societăţilor de investiţii, titlurile SIF Oltenia (SIF 5) au înregistrat cea mai mare scădere, cu peste şase puncte procentuale. Ultimul preţ de tranzacţionare pentru acţiunile SIF 5 a fost, ieri, de 3,1000 lei/titlu, fiind, totodată, şi singurul dintre cei cinci emitenţi care a rezistat peste pragul de 3 lei/titlu.
Acţiunile SIF Moldova (SIF 2) au pierdut 5,41%, până la cursul de 2,8000 lei/titlu, cele ale SIF Muntenia (SIF 4) au coborât cu 5,38%, până la 1,7600 lei/titlu, iar acţiunile SIF Transilvania (SIF 3) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 2,7700 lei/titlu, în scădere cu 4,81% faţă de sesiunea precedentă. În sectorul bancar, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au coborât sub pragul de 1,0000 lei/acţiune, ajungând la preţul de 0,9950 lei/acţiune (-2,45%).
O scădere de până sub două puncte procentuale a fost înregistrată şi de emitenţii din sectorul petrolier, acţiunile Petrom (SNP) coborând până la preţul de 0,5800 lei/titlu, în vreme ce acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) s-au ieftinit cu 1,16%, până la 0,0850 lei/titlu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite