Misiune imposibilă: schimbarea furnizorului de energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumatorii casnici de electricitate nu au nicio şansă să se mute de la o companie la alta, deşi au acest drept din 2007, când piaţa de energie a fost complet liberalizată. În calitate de consumator casnic, un redactor „Adevărul“ a contactat zece furnizori de energie, însă opt dintre ei au refuzat să-i facă o ofertă, aşa cum spune legea.

La 1 iulie 2007, piaţa de electricitate din România a ajuns la majorat: conform legislaţiei, piaţa a fost liberalizată în totalitate, iar de atunci fiecare consumator, inclusiv populaţia, poate să-şi schimbe după pofta inimii compania de utilităţi. Acest lucru este posibil chiar şi tehnic. Dacă, până atunci, furnizorul de energie era şi distribuitor (operator al reţelei din zonă), din iulie 2007 cele două activităţi s-au despărţit şi au rezultat două companii diferite. Acest lucru înseamnă că orice furnizor poate folosi o reţea de distribuţie pentru a livra electricitate oricărui client din ţară.

Cine a împiedicat deschiderea pieţei

Toate aceste afirmaţii sunt valabile însă doar în teorie, pentru că, deşi au trecut patru ani de atunci, niciun consumator casnic nu a ales o altă companie de energie. Motivul invocat de fiecare dată de autorităţi când vine vorba de acest eşec al deschiderii pieţei este faptul că schimbarea furnizorului înseamnă ieşirea consumatorului din piaţa reglementată, unde tarifele sunt cu cel puţin 25% mai mici decât cele de pe piaţa concurenţială, fiind stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

Un redactor „Adevărul", consumator casnic de energie din Bucureşti, abonat la Enel (fosta Electrica Muntenia Sud), a vrut să-şi schimbe furnizorul. Aşa cum a fost îndrumat pe website-ul ANRE, primul pas pe care l-a făcut a fost să contacteze mai mulţi furnizori, pentru a obţine oferte pe care să le compare. Furnizorul este obligat, potrivit legii, să îi comunice consumatorului un preţ, oricare ar fi el, urmând ca acesta să decidă dacă îşi permite să plătească noul tarif. Însă, surpriză, nu preţul prea mare a fost bariera, ci faptul că furnizorii au refuzat să respecte legea şi să îi transmită clientului o ofertă de preţ.

Dintre cele zece companii de electricitate selectate aleatoriu de pe lista aflată pe pagina de internet a ANRE, doar două au acceptat să discute cu un nou potenţial client casnic. Întâmplător sau nu, acestea sunt filiale ale unei companii de stat: Electrica Muntenia Nord şi Electrica Transilvania Sud.

Restul de opt furnizori au refuzat din start să stea de vorbă cu un client casnic. Aceştia sunt Energy Holding, EFT, Tinmar Ind, E.ON, Nuclearelectrica, CEZ, Beny Alex şi GDF Suez Energy România.

Ce minciuni au scornit furnizorii

Să vedem câteva dintre motivele invocate de reprezentanţii acestor companii când au încălcat legea: „Teoretic, puteţi să vă schimbaţi furnizorul, dar în practică e complicat. Nu cred că veţi găsi vreun furnizor particular care să vă ofere energie, pentru că pe noi ne obligă regulile de piaţă să înregistrăm consumul şi nu putem cu contorul vechi", i-a explicat Codruţ Manea de la Energy Holding consumatorului casnic care i-a cerut o ofertă de preţ.

„Firma noastră nu se adresează apartamentelor de bloc, întrucât consumul este prea mic şi nu se justifică economic să facturezi pentru câteva sute de kWh. Deci e imposibil să plecaţi de la Enel. Vă întrebaţi de ce mai există o listă pe site-ul ANRE? Teoretic există posibilitatea să vă alegeţi de acolo un furnizor, dar practic nimeni nu face aşa ceva", ne-a spus Amalia Badea de la EFT.

Chiar şi cei de la CEZ sau E.ON, care furnizează energie clienţilor casnici din Oltenia, respectiv din Moldova, au refuzat ideea de a livra energie unui client casnic din Bucureşti. „Dacă sunteţi client eligibil (agent economic - n.r.), puteţi face asta, dar dacă sunteţi casnic, nu puteţi", ne-a spus tranşant Mihai Barbu, operator call-center la CEZ.

Marian Vasile, care are acelaşi statut la E.ON, i-a recomandat clientului casnic care l-a sunat să se adreseze unei companii care operează în Bucureşti.

Restul au spus scurt: „Nu colaborăm cu persoane fizice". Mai mult, Mircea Meteş, şef serviciu în cadrul Nuclearelectrica, a susţinut că ANRE trebuie să facă o delimitare între furnizorii care livrează acum energie către populaţie şi ceilalţi furnizori, precizând că aceştia din urmă nu au nicio obligaţie faţă de clienţii casnici.

47% din piaţa de energie electrică din România încă funcţionează în regim reglementat.

Unde-s mai mulţi, preţul scade

„Potrivit legislaţiei, orice furnizor din România este obligat ca, în termen de 30 de zile, să prezinte o ofertă de preţ oricărui consumator care solicită acest lucru. Aici intră chiar şi Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi orice altă companie care are licenţă de furnizare", a declarat, pentru „Adevărul", Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România.

El a explicat că preţul plătit noului furnizor va fi mai mare decât tariful reglementat, care are rolul de a proteja consumatorii. „Un utilizator casnic consumă o cantitate mică de energie. O soluţie foarte bună ar fi gruparea mai multor consumatori într-o asociaţie, astfel consumul ar fi mai mare şi s-ar putea obţine un preţ mai bun prin negocierea directă cu furnizorul", a mai spus Lungu.

„Adevărul" a trimis totuşi celor zece furnizori o solicitare pentru a primi o ofertă de preţ. Citiţi peste 30 de zile (termenul legal în care companiile trebuie să răspundă), care sunt ofertele furnizorilor şi cum diferă ele faţă de preţul plătit în prezent în regim reglementat. ;

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite