Sătmărenii vor avea un complex turistic de 8,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma Solarex va dezvolta un complex turistic la Satu Mare, după ce a încheiat un contract de finanţare în valoare de circa 8,5 milioane de euro cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, din care aproximativ 5,5 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile.

EximBank a acordat firmei Solarex un pachet de finanţare de peste şase milioane euro pentru dezvoltarea unui complex de servicii de turism şi sănătate la Satu Mare, investiţie care beneficiază de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării.

"Ceea ce a contat pentru noi în luarea deciziei de finanţare a acestui proiect, printre altele, a fost efectul multiplicator pe care îl va avea la nivelul economiei locale şi naţionale în condiţiile în care, dincolo de crearea de noi locuri de muncă, investiţia va putea contribui la relansarea turismului, în special a celui balnear”, a declarat Ionuţ Costea, preşedintele EximBank, citat de Mediafax.

“Ne-am propus să fim mai activi pe segmentul susţinerii societăţilor comerciale care derulează proiecte cu fonduri europene, iar parteneriatul cu Solarex este doar un exemplu al implicării noastre, exemplu care sperăm că va determina şi alţi întreprinzători să ia în considerare oferta EximBank pe acest segment", a mai spus Ionuţ Costea.

Proiectul de construcţie a complexului, care va utiliza apa geotermală din zonă, este derulat prin POR, Axa prioritară 5 - Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului.

"Am început lucrările în vara anului trecut şi am estimat că vor fi finalizate până la finele acestui an. Cu toate acestea, vremea ne-a permis să lucrăm şi în această perioadă şi nu excludem posibilitatea de a inaugura complexul în acest sezon estival", a spus Nagy Erzsebet, administratorul Solarex.

Firma Solarex este deţinută de Nagy Karoly Marton (40% din acţiuni), Nagy Erzsebet (40%) şi Baranyai Noemi.

EximBank oferă companiilor şi autorităţilor publice care au proiecte finanţate din fonduri structurale un pachet integrat de produse care cuprinde credite pentru cofinanţare şi prefinanţare, precum şi scrisori de intenţie neangajante sau garanţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite