Sărăcia şi mizeria din Sulina nu le mai spală nici apa Dunării

Cel mai estic punct al Uniunii Europene a ajuns, dintr-un oraş-port înfloritor şi boem, un tărâm al sărăciei, o comună de pescari care trăieşte din amintiri În luna august, Sulina

Cel mai estic punct al Uniunii Europene a ajuns, dintr-un oraş-port înfloritor şi boem, un tărâm al sărăciei, o comună de pescari care trăieşte din amintiri

În luna august, Sulina arată altfel. E vizitată de sute de turişti din toată Europa, care o coafează, îi dau viaţă. Nu mai vezi mizeria din spatele falezei, copiii desculţi, vapoarele ruginite, fabricile părăsite şi nu mai ţii cont de serviciile proaste ale operatorilor de turism.

În luna aprilie, însă, oraşul e dezgolit. Fără turişti, animat doar de localnicii îmbătrâniţi şi pescarii de scrumbie, care-şi întind aţele îmbâcsite ale setcilor pe garduri şi se pregătesc de ieşirea în larg. Prind peşte, mănâncă. Nu, nu.

Un oraş cu o istorie fantastică, fost membru al Comisiei Europene a Dunării (un fel de UE de astăzi), poziţionat la vărsarea Dunării în Marea Neagră.

Ce ar fi făcut un alt stat din acest oraş? Nu trebuie decât să ne uităm la vecini. Potenţialul turistic al Sulinei este fantastic, printre cele mai mari din această parte a Europei, şi, cu toate acestea, este lăsat în paragină. Preşedintele Băsescu ştie să vorbească frumos despre "Sulaina Cenăl" atunci când dă interviuri presei internaţionale, însă nu face nimic concret pentru acest oraş.

Guvernanţii se plimbă cu şalupele pe canale mai ceva ca păsările migratoare, însă şi ei, ca şi alţi români, lasă în urma lor doar gunoaie şi promisiuni deşarte autorităţilor locale. Guvernatorul Deltei Dunării trece zeci de hectare de zonă protejată din Deltă în intravilanul localităţilor, iar acestea le concesionează unor băieţi deştepţi.

Porto Franco a devenit Zonă liberă pentru concesionări

Localnicii sunt luaţi în râs cu 7 lei pe kilogramul de scrumbie de către patronii de cherhanale şi astfel se apucă de braconaj. Şi asta se întâmplă în toată Delta. Sulinenii, cei care au mai rămas, nu au nicio speranţă. Spre deosebire de alte zone sărace ale ţării, în Sulina există o legătură mai strânsă între localnici şi locurile natale.

Primarul spune că prea puţini tineri pleacă în străinătate, la muncă. "Rămân aici, muncesc, pescuiesc şi chiar dacă pleacă la studii în alt oraş, se întorc într-un final tot acasă", spune viceprimarul Sulinei, Andrei Mihai. Între oraşul Sulina şi plajă sunt aproximativ 2 kilometri de islaz, aparţinând autorităţilor locale. Potrivit viceprimarului, acest teren de câteva hectare a fost concesionat unei firme, însă Andrei Mihai nu a vrut să-i spună şi numele.

Compania Energy Holding are cumpăraţi de la primărie 1.200 de metri pătraţi în intravilan, care sunt lăsaţi liberi. "Noi nu avem decât 1.200 de metri, pe care acum pasc vacile. Nu am fost interesaţi niciodată de vreo concesiune, nu am participat la vreo licitaţie şi nici nu intenţionăm", a declarat Cristina Trefaş, reprezentantul Energy Holding. Compania a intenţionat, în urmă cu câţiva ani, să construiască pe plaja de la Sulina un parc eolian, însă a renunţat la idee.

"Am ţinut cont de recomandările organizaţiilor de mediu din cadrul Uniunii Europene şi nu am mai materializat acest proiect, în schimb ne-am implicat în programe de protecţie a zonelor protejate din Deltă", a conchis Cristina Trefaş.

Potrivit autorităţilor locale, parcul urma să fie construit pe o suprafaţă de 102 hectare, care aparţin Administraţiei Zonei Libere (AZL) Sulina. Acest teren a fost trecut sub conducerea lui Aurel Dimitriu şi, în urma hotărârii consiliului local de la Ministerul Transporturilor, în patrimoniul local, putând fi astfel vândut sau concesionat.

180 de lei pe noapte la o pensiune fără duş şi cu lenjerie murdară

Serviciile turistice din Sulina sunt din cele mai proaste din întreaga Deltă. Diferiţi patroni de crâşme sau pur şi simplu pescari şi-au transformat casele în pensiuni şi vor să facă turism fără a oferi în schimbul sumelor exorbitante pe care le percep nici măcar o cafea la micul dejun.

Casa Selina, de exemplu, este o pensiune catalogată cu trei margarete. Este nouă, vopsită foarte viu pe dinafară, însă în camere, lenjeriile par a fi aceleaşi de anul trecut, iar în baie nu ai posibilitatea să te speli, pentru că nu ai duş.

Există un "telefon" de duş înfip în perete, însă fără cabină, cădiţă sau orice altceva care să indice prezenţa unui duş. Pe strada I mai există o pensiune, cunoscută de localnici sub numele de "la Băjenaru", care are la parter o crâşmă soiasă, iar la etaj camere de închiriat atât de mizerabile încât mai bine aţi dormi pe plajă.

Hotelul Coral arată ceva mai bine, însă o cameră cu două paturi, plus un loc de copil costă peste 160 de lei, fără mic dejun. De fapt, majoritatea pensiunilor nu oferă în preţul camerei decât un pat şi un televizor care prinde trei posturi TV.

L-am întrebat pe viceprimar cum vede el dezvoltarea turistică a zonei, iar acesta ne-a spus că "în extrasezon, nu prea găsiţi servicii". "Lipseşte personalul calificat, iar localncii fac şi ei turism de subzistenţă", a declarat Mihai Andrei. Vom reveni în sezon, în căutarea de servicii mai bune.

Majoritatea locuitorilor din Sulina au şi camere de închiriat. Anul trecut, peste 10.000 de turişti au vizitat Sulina în lunile de vară. Condiţiile de cazare şi masă de la particulari sunt excelente, în comparaţie cu cele oferite de hoteluri şi pensiuni.

Şantierul naval şi fabrica de conserve sunt doar amintiri

"Ceva-ceva din şantierul naval a mai rămas", spun autorităţile locale. Se întreţin şi se recondiţionează nave, iar la fostul şantier mai lucrează doar câteva persoane.

"Veneau zeci de nave, pe vremuri, şi aduceau peşte maritim pentru procesare, iar conservele noastre erau printre cele mai bune", îşi aduce aminte vicele. Odată cu desfiinţarea flotei, fabricile de conserve din toată ţara s-au închis. Cea din Sulina arată dezolant. La fel şi vapoarele ruginite acostate în port.

"Borduriada" a ajuns şi în Sulina. Pe străzile de ţară, pline de noroi, se montau de zor borduri. Pe strada a II-a există chiar şi blocuri ANL, viu colorate şi dotate cu antene parobolice. Însă, în afară de faleză şi de prima stradă, care mai păstrează urmele civilizaţiei europene de la 1890, restul e un sat de pescari.

De la Sulina lui Jean Bart la Sulaina lui Băsescu

Eugen Botez, cunoscut sub pseudonimul Jean Bart, a locuit în Sulina în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. El este eroul Sulinei, cel care a descris în reportajele sale atât de frumos viaţa cosmopolită a oraşului.

"Viaţa acestui mic port cosmopolit e originală şi interesantă. Are un farmec şi un pitoresc deosebit. Este unicul loc din ţară unde găseşti adevărata viaţă de port. Celelalte porturi ale noastre nu sunt decât oraşe. Sulina este numai port, nu are oraş.

Toata populaţia se hrăneşte din viaţa portului. ....Aici găseşti toate neamurile, toate tipurile şi toate limbile. Mica lume a acestei instituţii (n.r. - Comisa Europeană a Dunării), Europa în miniatură, cu decoruri, culise şi protocol, are o viaţă aparte.

Este un cerc închis, impermeabil, etanş", consemna în scrierile sale Jean Bart.
Astăzi, în Sulina mai sunt aproximativ 4.700 de locuitori, în comparaţie cu anii înfloritori ai oraşului (1856-1870), când trăiau aici peste 10.000 de oameni.

Epoca uzinei electrice, a celei de apă sau a palatului Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos a fost cea mai frumoasă, spune Andrei Mihai. "În acea perioadă s-a făcut şi canalul Sulina-Tulcea, când s-a tăiat <> şi a fost scurtat drumul spre Tulcea cu vreo 12 mile", povesteşte acesta.

În Sulina au convieţuit în pace peste 14 naţionalităţi şi niciuna nu avea peste 50% din populaţie. Astăzi, potrivit autorităţilor, mai sunt doar greci, lipoveni, români, turci, armeni şi italieni.