- Vineri 13 nov 2009
Şansa
Din păcate, economic vorbind, suntem încă foarte bolnavi.
E o după-amiază însorită şi caldă, cu darul de a te face optimist. Recunosc că am şi alte motive. Ameninţarea ca ţara asta frumoasă a noastră să involueze către dictatură pare din ce în ce mai îndepărtată, deşi sistemul moare greu în bocetele isterice ale profitorilor lui. Se pare că ne vom face bine. Înţelepciunea alegătorilor basculează: a început să refuze demagogia şi minciuna corupţilor care se luptă cu corupţia. Din păcate, economic vorbind, suntem încă foarte bolnavi. În 20 de ani de criză a clasei politice, toate guvernările au lăsat să se dezvolte netratat cancerul birocraţiei, cheltuind resurse nemăsurate cu un aparat inutil, greoi şi din ce în ce mai corupt. Ca rezultat, ultimul an de incompetenţă şi neruşinare administrativă ne-a adus în pragul dezastrului. Cu un deceniu în urmă, dintr-o întâmplare politică fericită, un guvern inteligent, condus de de-a pururi guvernatorul Băncii Naţionale, a făcut un început de reformă. Ea a continuat încet, cu poticneli şi uneori chiar întoarceri din drum, timp de două legislaturi. Rata de creştere a PIB a fost de 5,6% între 2000 şi 2004, iar apoi de 6,4% între 2005 şi 2008.În prima perioadă, sistemul fiscal împovărător şi preponderenţa sectorului de stat au redus efectele dezvoltării. Apoi însă, a crescut rapid cota investiţiilor, comerţului şi a serviciilor în formarea PIB-ului şi a scăzut cea a agriculturii şi industriei. A crescut consumul şi s-a dezvoltat sectorul privat. Desigur, s-au produs şi dezechilibre. În primul rând, în ceea ce priveşte deficitul fiscal, de balanţă comercială şi de cont curent, dar şi totalul datoriei externe private. Ea era de 4,5 miliarde de euro în anul 2000, crescuse la 11,5 în 2004 şi apoi, spectaculos, la 62,3 în 2008, din care o treime datorii pe termen scurt. Acestea sunt dezechilibre benefice. Când creşti rapid, ele nu au cum să nu apară. În schimb, datoria publică între 2004 şi 2008 a rămas aproape la fel în termeni absoluţi (10,1 miliarde de euro, faţă de 10,7 miliarde de euro), dar ponderea ei în PIB a scăzut spectaculos de la 16,6% la numai 7,8%, ceea ce demonstrează că a fost vorba de o creştere sănătoasă, produsă de sectorul privat. În schimb, în ultimul an, ea a crescut de mai mult de trei ori. Neîncrederea în libertatea economică, chiar şi în timp de criză, ne-a dus la împrumutul masiv şi condiţionările impuse de FMI.
Într-una dintre serile trecute m-am întâlnit întâmplător cu câţiva politicieni. Ca să n-avem vorbe, eram într-un loc public şi sunt convins că niciunul dintre ei n-avea fire pe el (cei cu astfel de manifestări vin dintr-o altă lume). Interlocutorii mei de diverse orientări politice vorbeau deja despre cât de mare trebuie să fie un guvern de coaliţie, despre nume şi posturi. Discuţia m-a făcut să mă simt ca printre extratereştri. Oamenii aceia chiar nu înţelegeau că dacă vrem să începem cu adevărat un alt capitol în viaţa noastră ar trebui să gândească cu totul altfel.
România are nevoie pentru a fi eficientă de un guvern de doar 7 până la 12 miniştri. Asta-i libertatea pe care o au cei de la vârful partidelor. Apoi are nevoie de un parlament care să dereglementeze şi să descentralizeze. Are nevoie de 10-12 regiuni de dezvoltare, cu deplină autonomie. Are nevoie de reducerea costurilor administrative la jumătate. Asta ar însemna o reducere a deficitului bugetar cu 4,5 până la 5% din PIB. El însă ar trebui crescut din nou pentru stimularea consumului şi a investiţiilor. Pentru a obţine resurse suplimentare, ar trebui privatizat rapid tot ceea ce a mai rămas la stat şi întâi sectorul de producţie energetică, posesiunile imobiliare ale statului, zăcămintele de gaze.
Am obţine resurse pe termen scurt. Totodată, lucrările de infrastructură trebuie finanţate privat. Astăzi nu mai poate fi vorba de doctrine politice. Pragmatismul economic duce oamenii spre prosperitate. 20 de ani ne-am demonstrat nouă înşine că tranziţia graduală de la comunism la capitalism nu este posibilă. Ne târâm în coada ţărilor est-europene, la mare distanţă de primii, care au aplicat terapia de şoc. Criza ne-a oferit şansa de a ne trezi. Hai s-o folosim!
