Salvarea micilor întreprinzători stă în fondurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

dar şi dezvoltarea acestuia.Statistica din noile state membre arată că, după integrare, numărul companiilor nou-apărute a fost superior celor falimentate. România are, în acest moment, 14

dar şi dezvoltarea acestuia.
Statistica din noile state membre arată că, după integrare, numărul companiilor nou-apărute a fost superior celor falimentate. România are, în acest moment, 14 IMM-uri la mia de locuitori, mai puţin de o treime decât în Uniunea Europeană, unde sunt 52 de mici afaceri la mia de locuitori. Giorgio Ficcarelli, şeful Departamentului de coordonare a asistenţei pre-aderare, fonduri structurale şi piaţă internă din cadrul Delegaţiei Comisiei Europene, spune că "în condiţiile în care România are cea mai redusă rată de naştere a noilor companii, e nevoie de mult mai mulţi antreprenori care să-şi deschidă propria afacere". El consideră că realitatea e îngrijorătoare, iar soluţiile-cheie pentru ca micile întreprinderi să reziste în condiţiile competiţiei acerbe de pe piaţa europeană ţin de accesul la informaţii, la servicii şi finanţare.

Asocierea cu capitalul străin, o posibilă soluţie
Statistica Ministerului Integrării arată că, până acum, numai 2,24% dintre IMM-uri au accesat fonduri europene sau fonduri guvernamentale nerambursabile, deşi integrarea europeană va aduce 30 miliarde de euro de cheltuit prin intemediul fondurilor structurale şi de coeziune până în 2013. În condiţiile în care regulile pentru accesarea fondurilor de aderare sunt mai puţin dure decât în cazul celor de preaderare, dificultăţile de accesare vor fi şi mai mari.
O soluţie de supravieţuire poate fi asocierea cu capitalul străin. O companie europeană aduce nu numai capital, dar şi know-how-ul necesar atât accesării fondurilor europene, dar şi dezvoltării pe piaţa unică. Autorităţile române vor lansa în septembrie-octombrie o campanie foarte incisivă şi concentrată către IMM-uri şi mediul de afaceri, pe tema accesării fondurilor europene. "Fără lansarea unei campanii pe înţelesul tuturor, ne va fi greu să accesăm aceste fonduri", explică Orban.
Chiar dacă pare destul de tardiv, lucrurile nu au putut fi derulate mai devreme deoarece presupun decizii care se iau după ce data integrării este stabilită cu certitudine. Ulterior se poartă negocieri privind stabilirea sumelor, a defalcărilor sectoriale, a priorităţilor pentru care vor fi folosite fondurile comunitare, a eşalonării cheltuirii banilor. În funcţie de acestea, vor fi stabilite modalităţile de cofinanţare. "Suntem preocupaţi să găsim modalităţi de cofinanţare mai flexibile, pentru că nu e uşor să convingi sistemul bancar că trebuie să investească", explică Leonard Orban.

Cum trebuie să se pregătească IMM-urile pentru integrare:
1 - o foarte bună informare: să cunoască domeniile pentru care se alocă banii europeni şi condiţiile de eligibilitate; oficialii spun că este timp suficient, pentru că fondurile europene nu vor veni înainte de trimestrul II - III 2007
2 - să aibă pregătiţi banii pentru cofinanţare sau să îndeplinească toate condiţiile pentru a beneficia de cofinanţare, pentru că accesarea fondurilor europene presupune un efort financiar iniţial: întâi avansezi bani, faci cheltuieli, apoi acestea sunt decontate de Comisia Europeană
3 - să pregătească proiecte eligibile; conform lui Leonard Orban, oficialii români au în pregătire o bază de date cu idei de proiecte, care să poată fi accesată gratuit
4 - să aibă o strategie de dezvoltare pe termen mediu, care să aibă în vedere investiţiile, şi nu consumul
5 - să renunţe să ceară facilităţi şi tratamente preferenţiale: epoca Golden Age a facilităţilor la impozitare a apus, cine a investit în dezvoltare a avut de câştigat

Faliment şi integrare în Ungaria şi Polonia
- În Polonia, în primul an după integrare, au fost radiate 4.600 de firme (majoritatea microîntreprinderi) din 3,5 milioane de IMM-uri; cererea internă a înregistrat o creştere substanţială, au crescut profiturile firmelor, dar această apreciere nu a fost urmată de majorarea investiţiilor
- Ungaria - din totalul proiectelor depuse pentru finanţare, 74% au fost obţinute de IMM-uri; din 10.000 aplicaţii depuse în 2004 pentru fondurile comunitare, peste 6.000 au primit finanţări totale de 330 milioane euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite