Salariul mediu de 500 de euro, abia peste şapte ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vor mai trece cel puţin şapte ani până când salariul mediu net din România va ajunge la un nivel similar cu cel obţinut în statele din Europa Centrală în anul 2004, la momentul integrării.

Vor mai trece cel puţin şapte ani până când salariul mediu net din România va ajunge la un nivel similar cu cel obţinut în statele din Europa Centrală în anul 2004, la momentul integrării. Cel puţin aşa arată datele statistice şi prognozele privind evoluţia câştigului salarial.
Datele privind câştigul salarial şi costul mediu orar al forţei de muncă arată că, în momentul de faţă, nivelul din România al acestor indicatori este aproape similar cu datele înregistrate în unele state din Europa Centrală, în perioada 1996-1997. Astfel, în Polonia, în anul 1997, costul mediul cu forţa de muncă era în jurul a 3,4 euro/oră, iar în Ungaria nivelul înregistrat era de aproximativ 3,2 euro/oră.
Pe de altă parte, ţinând cont de evoluţia salariului mediu din ţara noastră, putem estima un cost mediu orar de circa 3,5 euro pentru fiecare salariat. Ceea ce înseamnă că preţul forţei de muncă din ţara noastră a ajuns la un nivel similar cu cel al unor state din Europa Centrală a anului 1997. Mai mult chiar, datele publicate de Fondul Monetar Internaţional arată faptul că, în anul 2006, valoarea produsului intern brut pe locuitor este estimată la circa 5.000 dolari (peste 4.000 euro), nivel aproape similar cu cel din Polonia în anul 1997. Iar la acea dată, salariul mediu net varia în jurul a 250 de euro. Similar, în România, câştigul salarial mediu net a fost, în luna septembrie a anului curent, de circa 245 de euro.
Astfel, plecând de la situaţia actuală a veniturilor obţinute şi ţinând cont de evoluţia salariilor şi costurilor cu forţa de muncă din statele Europei Centrale, putem spune că, în România, este posibil ca salariul mediu net să ajungă la un nivel comparabil cu cel din statele care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 (în jurul a 500 de euro) abia peste şapte ani.
În condiţiile în care salariul mediu net, exprimat în lei, va creşte cu un ritm mediu anual de circa 9%, iar leul îşi va menţine tendinţa de apreciere, estimările unor analişti economici indicând un ritm nominal de circa 1% - 2% pe an, înseamnă că, în 2013, salariul mediu net, la nivelul întregii ţări, ar putea ajunge să fie cuprins între 480 de euro şi 520 de euro.
Pe de altă parte însă, analizat pe ramuri ale economiei, este posibil ca în unele domenii, câştigurile salariale să sporească mult mai repede. Spre exemplu, în industria financiară, salariile nete s-au majorat mult mai repede decât media naţională, ajung deja să reprezinte, în luna septembrie a anului curent, peste 650 de euro. Iar în domeniul transporturilor aeriene, salariul net a urcat la circa 520 de euro.
Pe de altă parte, alte ramuri ar putea avea de suferit în privinţa venitului obţinut din muncă. Un studiu realizat de Grupul de Economie Aplicată (GEA) subliniază faptul că avantajul României în Uniunea Europeană costul redus al forţei de muncă se erodează pe măsură ce se apreciază moneda naţională şi se majorează câştigul salarial. În plus, Daniel Dăianu, preşedintele Societăţii Române de Economie, spune că nu trebuie să uităm de noii jucători la nivel global India şi China. Îmbunătăţirea competiţiei, în principal, în industria textilă şi cea producătoare de încălţăminte a afectat deja sectoarele similare din ţara noastră. Situaţia este reliefată de evoluţia exporturilor din aceste două ramuri. Astfel, în anul curent, valoarea bunurilor produse în lohn care părăsesc ţara începe să se reducă încet, dar sigur.
Totuşi, un impuls pentru majorarea salariilor îl constituie fenomenul migraţiei forţei de muncă. Daniel Dăianu explică faptul că rata scăzută a şomajului, care în unele zone se apropie de zero, se datorează migraţiei masive a forţei de muncă. Astfel, multe companii, în special cele din domeniul construcţiilor, se confruntă cu o lipsă de personal calificat, ceea ce ar putea reprezenta un factor de majorare a salariilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite