SUA ies definitiv din recesiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii exclud revenirea crizei economice. Consumul final se va revigora mai încet, odată cu reducerea graduală a ratei şomajului, care acum se situează la 9,7%.

Investiţiile companiilor vor contribui la susţinerea creşterii economice din SUA, iar numărul locurilor de muncă se va majora începând chiar din acest an, se arată într-un studiu efectuat de Asociaţia Naţională a Economiştilor de Business (ANEB) la începutul acestei luni. Cheltuielile pentru tehnică de calcul şi software vor creşte cu 7,2% în acest an, faţă de estimarea de 4,2% anunţată în luna noiembrie a anului trecut.

Pentru 2011 economiştii prevăd o creştere semnificativă a achiziţiilor din domeniul IT&C, cu 8,6% mai mari comparativ cu acest an. Cheltuielile companiilor vor contribui la impulsionarea redresării economiei cu 3,1% în acest an şi cu 3,2% în 2011. „Investiţiile companiilor vor creşte mai rapid decât restul economiei", spune Richard DeKaser, economist-şef la Wodley Park Research, conducătorul studiului efectuat de ANEB.

Această majorare va contrabalansa reluarea timidă a consumului final, care reprezintă 70% din întreaga economie a SUA. Pe măsură ce locurile de muncă se vor înmulţi, consumul populaţiei se va majora cu 2,2% în 2010 şi cu 2,8% în 2011. Acest avans relativ mic pentru consum se explică prin comportamentul conservator al americanilor la ieşirea dintr-o perioadă de criză.

Creşterea se va accelera în 2011

„Considerăm că redresarea economică este în plină desfăşurare, cu toate că va dura o perioadă până la eliminarea pierderilor şi trecerea pe profit a companiilor", a declarat Lynn Reaser, peşedintele ANEB.

Veniturile companiilor vor urca în acest an cu 15%, ceea ce va dinamiza piaţa muncii şi în final se va reflecta în cheltuielile de consum ale populaţiei. Statisticienii de la ANEB se aşteaptă ca oferta de pe piaţa muncii să crească în medie cu 50.000 de noi locuri de muncă pe lună în primul trimestru din 2010, pentru ca în următoarele nouă luni rata de creştere să fie de 103.000 pe lună.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite