STIRI BANCARE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BRD emite carduri in valuta pe Internet De ieri, romanii care vor un card in valuta de la BRD pot sa evite drumurile la banca. BRD emite cardurile Visa Classic in dolari si MasterCard Standard in

BRD emite carduri in valuta pe Internet
De ieri, romanii care vor un card in valuta de la BRD pot sa evite drumurile la banca. BRD emite cardurile Visa Classic in dolari si MasterCard Standard in euro prin simpla completare a unei cereri pe Internet. Dupa completarea formularului, solicitantul va fi contactat telefonic de angajatii bancii care vor verifica daca informatiile furnizate bancii sunt corecte si vor stabili de la ce sucursala poate fi ridicat cardul. In maximum 10 zile de la primirea telefonului de la BRD, solicitantul se va deplasa la banca pentru a intra in posesia cardului. In agentiile BRD se va semna si cererea de emitere a cardului si se va plati si taxa de emitere a cardului, de 5 euro pentru cardurile MasterCard, respectiv 6 dolari pentru cardurile Visa Classic. Cei care vor un card in valuta trebuie sa ia in considerare si comisioanele de administrare: 10 euro pentru cardurile MasterCard in euro sau 12 dolari pentru Visa Classic in dolari, bani pe care BRD ii retrage automat din cont.
Raiffeisen Banca pentru Locuinte a numit un nou vicepresedinte
Banca Nationala a Romaniei a aprobat numirea lui Hans-JUrgen Ruble in functia de vicepresedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RBL), respectiv de vicepresedinte al Consiliului de Administratie, informeaza un comunicat al institutiei de credit. El va coordona departamentele de marketing, distributie si administrare colectiva ale bancii. Ruble, in varsta de 51 de ani, lucreaza de peste 21 de ani pentru Bausparkasse Schwabisch Hall - Germania, unul din actionarii RBL. Banca a fost infiintata, in luna mai a acestui an, de grupul austriac Raiffeisen, impreuna cu casa de economisire Bausparkasse Schwabisch Hall, si este specializata in finantarea achizitiilor si constructiilor de locuinte.
Carpatica injumatateste la 1.000 lei valoarea nominala a unei actiuni
Actionarii Bancii Carpatica au aprobat, la sfarsitul saptamanii trecute, splitarea valorii titlurilor listate la Bursa de Valori Bucuresti, de la 2.000 de lei/actiune la 1.000 lei, pentru a usura accesul investitorilor la valorile mobiliare emise de banca, potrivit unui comunicat al institutiei. Injumatatirea valorii nominale, decisa in Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor, este a treia operatiune de splitare realizata de banca in ultimii trei ani. In luna septembrie a anului 2001, actionarii au decis divizarea unei actiuni de 100.000 de lei in zece titluri a cate 10.000 de lei, pentru ca, la inceputul acestui an, sa reduca valoarea unei actiuni la 2.000 de lei. Titlurile Bancii Carpatica au fost tranzactionate, timp de patru ani, la Bursa Electronica Rasdaq, iar din luna iunie 2004 au fost transferate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti.
Eximbank va acorda numai asigurari in contul statului
Banca de Export-Import a Romaniei Eximbank va elimina, la inceputul anului viitor, asigurarile de export in contul propriu, astfel de operatiuni urmand sa fie realizate numai in contul statului, se arata intr-un comunicat al bancii transmis agentiei Mediafax. Legea 96/2000 privind organizarea si functionarea Eximbank a fost modificata recent, pentru a alinia statutul institutiei la normele europene. Eximbank este considerata o institutie de tip ECA - Export Credit Agency, fiind singura unitate din sistemul financiar-bancar din Romania care opereaza atat ca banca, cat si ca agentie de asigurare a creditelor de export. In prezent, banca ofera, in cont propriu, o polita de asigurare a riscului de neplata la extern, acordata pe termen scurt. Din 2005, acest instrument va fi transferat in contul statului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite