Alte 10.000 de firme au sucombat în ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele date statistice anunţate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că, numai în ianuarie 2010, un total de 10.006 firme româneşti au fost dizolvate, suspendate sau radiate. Cele mai multe (6.000) au fost suspendate.

Suspendările de activitate au crescut cu peste 340%, comparativ cu anul 2009. Anul trecut, în ianuarie, la ONRC au fost înregistrate 1.358 de suspendări la nivelul intregii ţări, iar în ianuarie 2010 numărul acestora a crescut la 6.000. În ceea ce priveşte dizolvările voluntare, numărul acestora a crescut de la 351 în ianuarie 2009 la 829 în prima lună din 2010, reprezentând o majorare de peste 135%. Iar statistica radierilor voluntare arată că în 2009 s-au înregistrat un număr de 2.975 de astfel de operaţiuni la nivelul întregii ţări, pentru ca anul acesta numărul lor să ajungă la 3.177, reprezentând o creştere de 7%.
Potrivit ONRC, la finele lunii ianuraie 2010 erau înregistraţi 1,03 milioane de comercianţi, din care 346.345 persoane fizice autorizate şi 684.264 persoane juridice. În ianuarie 2010, la nivel naţional au fost înmatriculate 7.403 firme noi, cu peste 220 mai puţine decât în ianuarie 2010.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite