SIAB 2009, pe butuci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dealerii au decis să amâne Salonul Auto pentru 201. Prezenţa la SIAB s-a taxat anul trecut cu circa 500 de euro pe metrul pătrat, bani pe care importatorii auto nu-i mai au.

Membrii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile au decis ieri, în unanimitate, să anuleze ediţia din octombrie anul viitor a Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB), din cauza dificultăţilor cu care se confruntă industria auto atât la nivel mondial, cât şi pe plan naţional. Următoarea ediţie a SIAB ar putea avea loc cel mai devreme în 2011.

Potrivit APIA, situaţia dificilă a pieţei auto din România este cauzată, în principal, de importurile masive de maşini second-hand.

„Perspectivele pentru anul viitor nu sunt deloc îmbucurătoare”, au declarat importatorii de autoturisme, care au motivat că ar urma să folosească banii pentru campanii promoţionale.

Costuri de milioane

Costul mediu al închirierii unui stand în cadrul SIAB 2008 a fost cuprins între 50 şi 90 de euro pe metrul pătrat, în timp ce costul mediu pentru amenajarea standului a trecut de 400 de euro pe metrul pătrat, potrivit organizatorilor.

Porsche România, cel mai mare importator de pe piaţa locală şi compania care a avut anul trecut cel mai întins stand la SIAB, de 3.000 de metri pătraţi, a plătit circa 1,5 milioane de euro, potrivit calculelor bazate pe aceste date.

Reprezentanţii Porsche nu au vrut să comenteze, considerând că suma este „irelevantă pentru public”.

Un importator de talie medie a plătit cu circa 450.000 de euro prezenţa în cele două săptămâni ale salonului auto de anul trecut.

Salon de prestigiu

SIAB, considerat cel mai important eveniment de acest fel din Europa Centrală şi de Est, a reunit anul trecut 200 de expozanţi şi 500 de mărci. Salonul a fost vizitat de 250.000 de oameni şi a avut loc vizavi de Aeroportul Otopeni, pe un teren al omului de afaceri Ion Ţiriac.

Dacă SIAB ar fi fost organizat în 2009, ar fi fost mutat în cadrul Romexpo. La SIAB-ul din 2007 s-a lansat, în premieră mondială, varianta Pick-Up de la Dacia. Tot în premieră au fost prezentante şi Mazda 2, Mazda 6, Fiat 500 şi Chevrolet Kalos.

Pentru SIAB-ul de anul acesta, Dacia pregătea lansarea autoturismului de teren Sandero, însă inaugurarea a fost amânată pentru sfârşitul anului.

SIAB este organizat de către compania AMC APIA Expo, constituită de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile şi de firma franceză AMC Promotion, care pregăteşte şi Salonul Auto de la Paris, cel mai vechi şi mai mare eveniment de acest tip. 

Şi ediţia din noiembrie a salonului auto de la Los Angeles a fost una lipsită de fast, cu standuri de dimensiuni modeste, amenajate cu resurse minime. Semnale negative planează şi asupra celui de-al doilea salon auto major din America ce urmează să aibă loc la Detroit, în ianuarie. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite