SAR: România a ajuns la preţurile din UE, dar salariile sunt mult mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi-a actualizat în timp preţurile la utilităţi şi chiar la alimente cu cele practicate în ţările Uniunii Europene, chiar dacă salariile rămân mici, se arată în “Raportul anual România 2012”, realizat de Societatea Academică din România (SAR).

"Asta în condiţiile în care PIB-ul pe cap de locuitor, exprimat conform standardului puterii de cumpărare, reprezenta 40,6% din media zonei euro (în 2010 n.r.). În condiţiile cheltuirii unor sume calculalte în dolari PPP (purchasing power parity - unitate monetară care reflectă puterea de cumpărare a aceloraşi bunuri şi servicii în ţările comparate) de aproximativ şase ori mai mici pe cap de locuitor decât în ţări avansate economic precum Olanda sau Germania, s-a făcut permanent rabat la calitatea serviciilor şi la acoperirea în profil teritorial cu servicii medicale, populaţia rurală beneficiind de infrastructură şi personalul medical în mult mai mică măsură decât cea urbană", se arată în document.

Potrivit acestuia, consumul de medicamente a crescut de la an la an, ajungând astăzi la aproximativ 2,5 miliarde euro din care 75% medicamente prescrise pe reţetă, la mai puţin de jumătate faţă de consumul mediu de medicamente din UE, în condiţiile în care preţul medicamentelor este la un nivel comparabil.

"Datorită insuficientei finanţări a spitalelor s-a ajuns astăzi la situaţia în care medicamentele ocupă mai puţin de 10% din bugetul total al unui spital, medicii şi directorii de spitale preferând, în multe situaţii, să împingă pacienţii către achiziţia de medicamente cu banii jos, de la farmaciile cu circuit deschis de la poarta spitalului", se spune în raportul SAR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite