SAPARD, oprit de UE pentru că putea fi fraudat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au decis suspendarea oricăror plăţi până la remedierea problemelor semnalate de Comisia Europeană Comisia Europeană a sesizat că sistemul de efectuare a plăţilor poate

Autorităţile au decis suspendarea oricăror plăţi până la remedierea problemelor semnalate de Comisia Europeană

Comisia Europeană a sesizat că sistemul de efectuare a plăţilor poate fi fraudat şi a decis blocarea decontării a 28 milioane de euro.

România a decis sistarea oricăror plăţi în cadrul programului SAPARD până la remedierea problemelor constatate în urma controalelor realizate de Comisia Europeană.

În urma unei misiuni de audit de monitorizare regulată din iunie 2008, Comisia Europeană a semnalat autorităţilor române, conform procedurilor standard, "unele deficienţe" în sistemul de gestionare şi control al Agenţiei SAPARD şi a cerut autorităţilor române, printr-o notă trimisă în data de 9 iulie, elaborarea unui plan de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

Ca urmare a acestei constatări, autorităţile europene au decis sistarea decontării a 28,3 milioane de euro. Pentru a nu exista posibilitatea sistării şi a altor fonduri, oficialităţile de la Bucureşti au decis oprirea plăţilor pentru 528 de cereri, care presupuneau investiţii de 62 milioane de euro.

Controalele vor fi şi mai riguroase

Plăţile vor fi reluate după ce organismele din România implicate în derularea programului SAPARD vor remedia vulnerabilităţile semnalate şi vor primi aprobarea Comisiei Europene.

"Nu pot să dau un termen când se vor relua efectiv plăţile, dar probabil auditul extern va începe din 31 august - 1 septembrie", a spus Dacian Cioloş, ministrul agriculturii. După efectuarea remedierilor şi verificarea lor, rezultatul va fi trimis la Comisia Europeană şi abia apoi fermierii for putea primi bani.

Lazslo Klarik, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (instituţie care administrează fondurile SAPARD), susţine că procedurile de control vor deveni mai riguroase, aprobarea unei plăţi ar putea să necesite pe viitor până la 90 de zile, faţă de 30 cât este acum, iar termenul mediu pe care îl va avea de parcurs o cerere va dura între 50 şi 60 de zile. Schimbări vor avea loc şi în cadrul altor programe, nu numai SAPARD.

O pierdere importantă: credibilitatea

"România nu riscă atât să piardă fonduri, cât credibilitatea într-un sistem administrativ care trebuie să gestioneze fonduri UE", susţine Dacian Cioloş, ministrul agriculturii.

Ca atare, oficialii din cadrul Ministerului Agriculturii au luat decizia de a întări procedurile de control şi în cadrul plăţilor care se vor derula prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, dar şi prin Programul Operaţional pentru Pescuit pentru a nu se confrunta cu situaţii asemănătoare.

România mai are de cheltuit fonduri SAPARD asigurate de UE de 240 de milioane de euro, până acum fiind absorbite 840 de milioane de euro în cadrul acestui program.

De asemenea, ţara noastră ar trebui să termine de cheltuit fondurile SAPARD la finele acestui an, dar a cerut Comisiei Europene o prelungire până la finele lui 2009 pentru absorbţia fondurilor. Un răspuns la această solicitare ar putea veni în luna septembrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite