Ruşii de la Softline întră pe piaţa locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul rusesc Softline, cu afaceri de 290 de milioane de dolari anual, mizează pe afaceri de jumătate de milion de euro în primul an de prezenţă în România, prima ţară din Uniunea Europeană în care compania de soft a deschis un birou în 2010.

Biroul local al Softline se va ocupa vânzarea de programe software şi antiviruşi, urmând ca din 2011 să ofere şi suport tehnic clienţilor. “Deocamdată avem patru angajaţi, iar până la finele anului vrem să ajungem la nouă persoane”, arată Radu Crahmaliuc, directorul pe România al Softline. Grupul este prezent în 19 ţări, iar România este prima ţară din Uniunea Europeană în care Softline şi-a deschis birou anul acesta în iunie. Mai mult, compania vrea să se extindă şi în Moldova. În ceea ce priveşte vânzările grupului în România, Radu Crahmaliuc estimează că filiala locală va totaliza aproximativ jumătate de milion de dolari în primul an de funcţionare.

"Avem un plan de investiţii pentru trei ani în România în valoare de 2,5-3 milioane de euro", a adăugat directorul executiv al Softline Group, Ruslan Belusov, citat de Mediafax.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite