Romtelecom solicită companiilor partenere să angajeze o parte din personalul disponibilizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romtelecom solicită mai multor companii partenere să asigure locuri de muncă pentru o parte din cei 600 de angajaţi care vor fi diponibilizaţi în această primăvară, se arată într-un comunicat al companiei.

Alţi circa 400 de angajaţi au fost transferaţi către Ericsson România luna trecută. La finele anului 2009, operatorul naţional de telefonie fixă avea puţin peste 10.000 de salariaţi.

"Înţelegem că orice decizie care implică şi o reducere de personal este dureroasă pentru cei care vor fi afectaţi, dar este necesară pentru companie. Milioane de clienţi ai noştri aşteaptă de la Romtelecom servicii cât mai bune la preţuri cât mai mici, iar pentru ca noi să le satisfacem aceste dorinţe trebuie să devenim cât mai eficienţi (...) Dialogul între administraţie şi sindicate şi salariaţi este permanent, au avut loc mai multe întâlniri în cursul ultimelor săptămâni. Aceste întâlniri vor continua, tocmai pentru a ne asigura că astfel de măsuri sunt bine înţelese de salariaţi şi sindicate", spun reprezentanţii Romtelecom.

Compania precizează că salariaţii care vor pleca din companie vor primi compensaţii în cuantum dublu faţă de cel prevăzut în contractul colectiv de muncă, care pot ajunge până la suma de 14.000 de euro net, în funcţie de vechimea în muncă.

"În plus, solicităm mai multor firme care sunt parteneri de afaceri ai Romtelecom să asigure locuri de muncă pentru cel puţin câteva sute de oameni dintre cei afectaţi, în condiţiile de angajare ale acestor firme", se mai arată în comunicat.

Sindicaliştii Romtelecom au pichetat sâmbătă, timp de două ore, sediul companiei din Capitală, nemulţumiţi că disponibilizările continuă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite