"Romtelecom trebuie sa se decida repede daca vrea sau nu Cosmorom"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Aflat in vizita in Romania, ministrul turc al Comunicatiilor a declarat ca va informa companiile de profil din Turcia despre vanzarea Cosmorom * Astazi, Dan Nica se intalneste cu James Hubley

Romtelecom va trebui sa se decida daca doreste sau nu sa-si reduca participatia la Cosmorom si in ce masura, a precizat ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Dan Nica. Banca de Investitii care va consilia actionarii Romtelecom in privinta optiunilor de vanzare a operatorului de telefonie mobila Cosmorom va fi selectata pana marti, 27 ianuarie a.c., cand va avea loc o sedinta a Consiliului de Administratie al Romtelecom. Ministrul Nica a tinut sa precizeze ca exista un interes foarte mare pentru Cosmorom atat din partea unor companii de profil, cat si din partea unor fonduri de investitii, fiind deja primite cateva scrisori de intentie. "Nu pot sa dau nume pentru ca pe scrisorile de intentie scrie "strictly confidential"", a spus Nica. De altfel, astazi Dan Nica se va intalni cu directorul general al Romtelecom, James Hubley, iar discutiile vor viza si variantele existente pentru Cosmorom. Aflat intr-o vizita in Romania, ministrul turc al Comunicatiilor, Binali Yldirim, a precizat ca la intoarcerea in Turcia va informa cele mai mari companii de profil despre vanzarea unui operator GSM in Romania. "Am aflat ca in Romania se planifica vanzarea unui operator GSM. Cand voi reveni in Turcia voi anunta acest lucru tuturor operatorilor, inclusiv Turkcell, in speranta ca va fi un proiect de interes pentru dansii", a spus ministrul turc.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite