Românii vor să îşi petreacă sărbătorile de iarnă în Viena, Budapesta sau Praga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe primele trei locuri în topul destinaţiilor preferate de români, în ceea ce priveşte vacanţa de sărbători, sunt Viena, Budapesta şi Praga, potrivit site-ului de rezervări hoteliere HotelPeeps.ro.

Alte destinaţii căutate de români sunt Londra şi Milano. În top 10 al preferinţelor românilor pentru sărbătorile de iarnă se află şi Bratislava, Istanbul, Amsterdam şi Roma.
În perioada de dinaintea Crăciunului, cel mai mic preţ mediu pentru o singură noapte de cazare la un hotel, respectiv 33 de euro, este la Budapesta, în perioada 9 - 15 decembrie, conform datelor HotelPeeps.ro, citate Mediafax.
La Praga românii se pot caza în perioada 1-5 decembrie cu un cost mediu de 39 de euro pe noapte.
În ceea ce priveşte hotelurile de 5 stele din oraşele aflate în topul destinaţiilor dorite de români în preajma Sărbătorilor, cele mai ieftine oferte se pot găsi în Budapesta, cu un preţ mediu de 65 euro/noapte în zilele de 24 şi 25 decembrie, şi Praga, cu un cost mediu de 75 de euro/noapte în perioada 11 - 25 decembrie.
De Revelion şi în perioada 26 decembrie-1 ianuarie preţurile medii pentru o noapte de cazare în oraşele preferate de români pot creşte cu marje cuprinse între 10% şi 210%.
Cele mai mici creşteri de preţuri se înregistrează la Milano, până la 14%, şi Londra, cu maxim 35%. În Praga însă majorările ajung chiar şi la 210%, în timp ce la Viena sunt de 121%, iar la Budapesta de 112%.
Preţul mediu pentru un sejur de Revelion porneşte de la 70 de euro pe noapte începând din data de 30 decembrie, la Budapesta, şi ajunge la 214 euro pe noapte la Amsterdam, în aceeaşi perioadă, pentru un hotel de până la 4 stele inclusiv.
Ofertele de sejur pot fi însă mai generoase. Astfel, 6 nopţi de cazare la 4 stele în centrul Budapestei pot fi achiziţionate cu doar 387 de euro.
În cazul unei locaţii de lux la Londra preţurile medii pot ajunge chiar şi la 294 de euro pe noapte în perioada dintre Crăciun şi Revelion, în timp ce la Amsterdam depăşesc 280 de euro pe noapte. În Budapesta, o noapte de cazare la un hotel de 5 stele costă, în medie, 120 de euro în aceeaşi perioadă.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite