Românii şi bulgarii, din nou săracii Europei – cel mai mic PIB pe cap de locuitor din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi Bulgaria au avut, în 2011, un PIB/locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) mai mic cu aproximativ 50% şi, respectiv, 55% faţă de media din Uniunea Europeană, potrivit unei estimări preliminare publicată miercuri de Oficiului European de Statistică (Eurostat).

Valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat în 2011 la 49% din media Uniunii Europene, iar ţara noastră ocupă în continuare penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde valoarea PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de 45% din media UE.

Şi în 2011 cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar a fost Luxemburg, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (274%) faţă de media din UE, urmată de Olanda, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost cu peste 30% mai mare faţă de media din UE.

Pe locurile următoare se situează Austria, Irlanda Suedia şi Danemarca, al căror PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 25 şi 30% mai mare comparativ cu media din UE, în timp ce în Germania, Belgia şi Finlanda, PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 15% şi 20% mai mare comparativ cu media din UE iar în Franţa şi Marea Britanie PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 5% şi 10% mai mare comparativ cu media din UE

În jurul mediei din UE se situează Franţa, Spania şi Italia, iar Grecia, Slovenia, Malta, Portugalia, Cehia au un PIB/locuitor exprimat în PPS mai mic cu 15% până la 25% faţă de media din UE. Pe ultimele locuri se situează România şi Bulgaria, care au avut, în 2011, un PIB/locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) mai mic cu aproximativ 50% şi, respectiv, 55% faţă de media din Uniunea Europeană.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite