Romanii isi trimit anual peste 500 milioane de SMS-uri
0* Suma cheltuita pe mesaje in cursul anului 2003 s-a cifrat la 35 milioane de dolari * Numai in perioada Sarbatorilor au fost transmise peste 20 milioane de SMS-uri * Tinerii sunt adeptii acestui gen de comunicare
Moda SMS-urilor a prins foarte bine in ultimii ani la romani, numarul mesajelor text crescand de cateva ori de la un an la altul. Specialistii in comunicatii pun acest lucru pe seama tarifelor ceva mai reduse pentru aceasta cale de comunicare, intre 6 si 7 centi/mesaj. "Calea SMS-urilor este folosita in special de tineri, care astfel comunica intre ei mai ieftin. Este stiut ca, mai ales pentru liceeni, trimiterea de SMS-uri a devenit o "indeletnicire" zilnica, iar pentru altii chiar o adevarata obsesie", spun specialistii. Datele furnizate de operatorii de telefonie mobila din Romania arata ca numarul mesajelor trimise de pe celulare a crescut de la 130 milioane, cat era in 2001, la 210 milioane SMS-uri in 2002, ajungand la impresionanta cifra de peste 500 milioane mesaje in 2003. "Veniturile obtinute de Orange Romania din mesaje scrise au fost de doua ori mai mari in 2001, fata de 2000, si de patru ori mai mari in 2002 fata de anul precedent. In ceea ce priveste anul 2003, veniturile din mesaje s-au dublat comparativ cu 2002", au precizat reprezentantii Orange. Situatia este oarecum similara si pentru ceilalti operatori de telefonie mobila, varful fiind reprezentat de perioada Sarbatorilor de iarna, cand romanii care au avut la indemana un celular au trimis peste 21 milioane de mesaje, suma cheltuita in acest caz fiind de aproape doua milioane de dolari. Raportat la aceeasi perioada a anului 2002, cresterea inregistrata a fost de peste 50%. "Numai in zilele de 24, 25, 31 decembrie si 1 ianuarie, clientii Connex au trimis 11 milioane de SMS-uri, cu 60% mai mult decat in aceeasi perioada a anului 2002", au declarat reprezentantii Connex. Si in reteaua Zapp s-a inregistrat o crestere consistenta a numarului de SMS-uri trimise. "In zilele de 25 si 31 decembrie, numarul mesajelor de tip SMS transmise din reteaua Zapp a crescut de 7-8 ori fata de o zi obisnuita. Fata de 2002, s-a inregistrat un numar dublu de mesaje SMS", au precizat oficialii Zapp. Pe intregul an 2003, suma pe care romanii au scos-o din buzunar numai pentru SMS-uri se cifreaza la aproximativ 35 milioane dolari. Pe langa costurile mai reduse pe care le implica aceasta cale de comunicare, cresterea numarului de mesaje este determinata si de inmultirea utilizatorilor de servicii de telefonie mobila, in prezent numarul romanilor care au un telefon mobil fiind de aproape 7,5 milioane, cu mai bine de doua milioane mai mult decat acum un an. Specialistii spun ca, pana acum, Romania se tine destul de departe de nebunia SMS-urilor din Europa Occidentala. Un exemplu in acest sens este cel al Marii Britanii, unde, de Revelion, in decurs de 24 ore, au fost expediate 111 milioane de mesaje, cu 10 milioane de SMS-uri mai mult decat in urma cu un an si de sase ori mai mult decat cele expediate in Romania pe toata perioada Sarbatorilor. Pe langa modul traditional de utilizare a mesajelor scrise, in ultimii doi ani au inregistrat o adevarata explozie serviciile cu valoare adaugata bazate pe SMS. "Este vorba despre serviciile gen MTV Ringtones, Sport, Brizbrizuri, pe care le furnizam noi si cele furnizate direct de clientii nostri, de tip televoting, chat", au mai precizat reprezentantii Orange.