Românii, nemulţumiţi de serviciile telecom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 44% dintre abonaţii care au avut experienţe negative cu personalul operatorilor de telecomunicaţii au renunţat să mai folosească furnizorul respectiv sau să achiziţioneze serviciile acestuia. Conform unui studiu GFK, serviciile pentru care românii au depus cele mai multe reclamaţii sunt cele de telefonie mobilă şi televiziune, în special cea prin cablu.

Cel mai puţin satisfăcuţi de modul cum au fost trataţi de personalul operatorilor se declară clienţii care au adresat reclamanţii şi sesizări în magazine. Astfel, peste o treime dintre aceştia nu sunt mulţumiţi de felul în care personalul s-a ocupat de problema lor. Totuşi, există şi oameni mulţumiţi. Mai precis, 52% dintre cei care au avut experienţe pozitive în magazinele şi call centerele operatorilor au fost convinşi astfel să folosească în continuare serviciile companiei sau să devină clienţi.

Întrebări fără răspuns

Conform sutdiului GFK, fie ca aleg să intre în magazinele operatorilor sau că apelează la call center, cele mai frecvente motive de nemulţumire ale persoanelor care doresc să se informeze despre serviciile de telefonie se referă la întrebările rămase fără raspuns în urma discuţiei şi la timpul de aşteptare.

Atunci când furnizorul este contactat pentru depunerea unei reclamaţii, cuvântul de ordine este timpul. Pe oameni îi nemulţumeşte cel mai mult în astfel de cazuri existenţa unui timp mare de aşteptare până la preluarea de către un consultant şi lipsa promptitudinii în rezolvarea problemei.


Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite