Romanii care iubesc riscul si-au putut tripla in acest an investitiile jucand la bursa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In schimb, cei care au investit in depozite in valuta la banci au pierdut mai mult de 5 la suta in ultimele 6 luni, cu tot cu dobanzi

Romanii care au avut curajul sa-si riste economiile in acest an jucand la bursa, daca au fost norocosi, s-au putut bucura de castiguri de aproape 5 ori mai mari decat valoarea investitiei initiale. La polul opus se afla cei mai tematori, care au mizat in continuare pe depozitele in valuta. In ultimele sase luni, chiar cu dobanzile platite de banci, acestia au avut de pierdut, in echivalent lei, mai mult de 5 la suta. "Actiunile UAMT Oradea, Compa Sibiu, Vel Pitar Rm. Valcea, Prodplast Bucuresti si Amonil Slobozia au adus cele mai mari castiguri. In capul listei se afla UAMT Oradea si Compa Sibiu, ale caror actiuni au crescut de la inceputul anului cu peste 450 la suta. Starurile bursei sunt urmate, la mare distanta, de actiuni care au adus castiguri intre 300 si 330 la suta. SIF-urile, Petrom-ul, Antibiotice Iasi, Oltchim si Turbomecanica, cele mai solide si cele mai previzibile actiuni, s-au comportat si ele destul de bine de la inceputul anului, aducand randamente de peste 100 la suta", ne-a declarat Iulian Panait, presedinte al KTD Invest.
Fondurile de investitii aduc randamente si de 72% la sumele plasate
Romanii care n-au vrut sa joace la bursa au putut apela la fondurile de investitii, care alegeau in locul lor actiunile si obligatiunile in care urmau sa fie plasati banii. Insa, "ocolirea riscului" se traduce si prin randamente mai mici. Liderii pietei au ramas fondurile care plaseaza banii in actiuni si care au avut pe primele 10 luni randamente intre 38 si 72 la suta, fata de investitiile in instrumente cu venituri fixe, care au adus castiguri mai mici- intre 15 si 16 la suta. Cele mai profitabile fonduri de actiuni s-au dovedit in acest an fondul Napoca, administrat de Globinvest, care a adus in primele 10 luni un randament de 72,8 la suta, pe locul al doilea clasandu-se fondul Intercapital, ale carui plasamente au adus randamente de 51 la suta. Mentionam insa ca investitiile in actiuni comporta un grad mai mare de risc, fata de instrumentele cu venit fix, precum depozitele bancare, certificatele de trezorerie, sau obligatiunile municipale sau ale companiilor. Castiguri importante au adus si fondurile cu profil de risc mai scazut - care combina actiunile cu instrumentele cu venit fix. Cel mai performant fond diversificat este Integro, administrat de Quadrant Asset Management. Cel mai profitabil fond de obligatiuni este Tezaur, administrat de Certinvest.
La valuta se poate castiga de pe o zi pe alta
Desi cursurile euro si ale dolarului au tot scazut din iunie, cei care au reusit sa anticipeze cu precizie de ceas evolutia cotatiilor principalelor valute au putut castiga, de pe-o zi pe alta sume colosale. In ultimele sase luni, dolarul a adus cele mai mari posibilitati de castig, fata de euro: 4,1 la suta in numai doua saptamani. Profiturile maxime le-au inregistrat cei care au cumparat dolari pe 12 iulie, cand moneda americana a atins un nivel minim de la inceputul anului - de 32.875 lei pentru ca apoi sa le vanda cu 1.357 de lei mai scump pe 30 iulie sau pe 4 august. Cel mai profitabil interval pentru detinatorii de euro a fost 24 iunie-19 octombrie, cand euro a fluctuat intre niveluri minime, respectiv maxime, din ultimele 6 luni.Cei care au cumparat euro pe 24 iunie sau pe 1 iulie cu circa 40.600 lei, si apoi au vandut euro pe 15-19 octombrie cu 41.300 lei, au avut cel mai mult de castigat: 700 de lei pentru fiecare euro (1,7 la suta) in 3 luni si jumatate.Romanii care au mizat pe valute, dar au vrut sa beneficieze si de siguranta oferita de banci au avut de pierdut in ultimele 6 luni. Daca dobanzile oferite de banci la depozitele pe sase luni variau intre 1,2 si 4,3 la suta pe an la euro si intre 4,25 si 1,1 la suta pe an la dolari, acestea n-au fost capabile sa acopere pierderile rezultate din scaderea cursului - 9,6 la suta la dolari si 2,3 la suta la euro in ultimele 6 luni. In prezent, cele mai bune dobanzi la depozitele in valuta pe 6 luni le ofera EuromBank (4,25 la suta ) si Libra Bank (3,75 la suta), in timp ce depozitele pe sase luni la ING Bank si ABN Amro aduc cele mai mici castiguri: 1,1-1,2 la suta.
Depozitele bancare in lei au adus castiguri bune
Romanii care au mizat pe investitiile in lei in ultimele sase luni au avut castiguri mai mari decat cei care au investit in valuta. Diferentele dintre castigurile aduse de diferitele instrumentele financiare accesibile populatiei - depozite bancare si titluri de stat, n-au fost insa asa de mari. Titlurile de stat aduc castiguri anuale de circa 15 la suta, in timp ce dobanzile oferite de banci sunt ceva mai mari - in medie 16,2 la suta. Cele mai mari dobanzi la depozitele in lei pe sase luni pot fi obtinute de la Romexterra (16,25 la suta) si Libra Bank (16 la suta). Cele mai mici dobanzi la depozite sunt oferite de Raiffeisen (12 la suta - la carnetele de economii) si de BancPost la carnetele de economii si la ING Bank 13 la suta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite