Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

România va avea o altă faţă de la 1 ianuarie 2012

28 decembrie 2011, 21:48 |  Autor: Dan Străuţ,Florentina Cioacă | 

Cuvinte cheie: financiar, romania, schimbari, scumpiri, motorina, gaze, legi,

Ce se schimbă de la 1 ianuarie

Ce se schimbă de la 1 ianuarie

 

Prima zi din anul viitor este prevăzută ca termen de intrare în vigoare a unor legi şi acte normative care vor schimba radical viaţa românilor.

Reglementările care intră în vigoare peste câteva zile impun românilor mai multe restricţii, presiunea taxelor va creşte şi numai în anumite cazuri birocraţia va fi ceva mai relaxată. Cele mai multe schimbări vin, ca şi în anii trecuţi, din zona fiscală. „Adevărul" vă prezintă, pe scurt, principalele modificări pe care le vom resimţi imediat după trecerea în noul an.

Un nou curs valutar pentru taxe

De la 1 ianuarie vom avea un nou curs valutar după care vom calcula, pe întreg parcursul anului 2012, taxele exprimate în euro, în special accizele la ţigări, cafea, benzină, motorină şi GPL. Acest curs este de 4,3001 lei/euro, în creştere uşoară faţă de cel stabilit pentru 2011, care a fost de 4,2655 lei/euro. Chiar şi aşa, în preţurile finale ale produselor accizabile se vor resimţi unele majorări, însă cele mai multe vor fi de mică şi foarte mică amploare.

Averi mai mari, impozite duble

O prevedere importantă inclusă în Codul Fiscal se referă la menţinerea în 2012 a impozitării suplimentare a persoanelor care au mai multe proprietăţi imobiliare, precum şi a deţinătorilor de maşini a căror capacitate cilindrică este mai mare de 2.000 cmc. Guvernul a decis ca impozitul pentru aceste autovehicule să fie dublat.

De asemenea, persoanele care deţin în proprietate mai multe clădiri vor achita impozite majorate cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu.

Atenţie, taximetrişti!

Tot de la începutul anului viitor, contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi care în 2011 au fost impozitaţi în sistem real (în funcţie de veniturile deja obţinute) vor avea posibilitatea să opteze pentru determinarea câştigului pe bază de normă de venit. Pentru a-şi exercita această opţiune, ei vor completa formularul 220 „Declaraţie privind venitul estimat" până la 31 ianuarie 2012.

Plasme cu informaţii în sediile băncilor

Băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN) vor trebui, de la 1 ianuarie 2012, să-şi informeze clienţii nu doar asupra obligaţiilor acestora, ci şi asupra drepturilor pe care le au, odată cu intrarea în vigoare a unui ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). „Aceste societăţi vor informa clienţii, prin intermediul unor televizoare instalate în unităţi, asupra unor obligaţii şi drepturi, nu doar asupra uşurinţei cu care poţi lua un credit", a precizat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

Băncile şi IFN-urile sunt obligate ca, de la 1 ianuarie 2012, să aibă în unităţile lor televizoare cu diagonala de minimum 65 cm pe care să ruleze informaţii despre serviciile bancare, comisioane şi dobânzi la depozite, potrivit ordinului ANPC, publicat în Monitorul Oficial nr. 620 din 1 septembrie 2011.

Pentru corecta informare a consumatorilor, prestatorii de servicii financiare sunt obligaţi să afişeze în interiorul unităţilor, la loc vizibil, pe un suport video, ecran TV, informaţii privind drepturile şi obligaţiile consumatorilor, conform legislaţiei în vigoare, explicaţii cu privire la terminologia specifică domeniului financiar-bancar şi informaţii furnizate de ANPC, se arată în ordin.

Vom vorbi mai ieftin la mobil

Tot de la 1 ianuarie 2012, tarifele de interconectare pentru reţelele de telefonie mobilă vor fi reduse cu până la 30%, la 0,0405 euro/minut, iar de la 1 septembrie tariful practicat de operatori va fi de 0,0307 euro/minut. Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor, sunt plătite între operatori pentru convorbiri în afara reţelei.

Ultima reducere a tarifelor de interconectare pe segmentul telefoniei mobile a avut loc la 1 ianuarie 2009 pentru operatorii Vodafone România şi Orange România, iar pentru Cosmote România, RDS&RCS şi Telemobil la 1 iulie 2010.

Firmele dau mai mult pe clădirile neevaluate

Firmele care nu şi-au reevaluat clădirile în ultimii trei ani vor plăti impozite majorate până la 20% din valoarea de inventar, iar procentajul urcă la 40% în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani. Importantă pentru firme este şi devansarea termenului de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit de la 25 aprilie la 25 martie inclusiv a anului următor.

Companiile vor avea posibilitatea să opteze între plata trimestrială sau anuală a impozitului pe profit, în ultimul caz fiind necesare plăţi anticipate în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent. Termenul de plată este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se achită.

O altă reglementare prevede introducerea pentru firmele cu cifră de afaceri de până la 100.000 de euro a obligativităţii depunerii declaraţiei unice o dată la trei luni, şi nu lunar. În fine, de la 1 ianuarie şi până la jumătatea anului viitor, contribuabilii care-şi plătesc datoriile restante către stat vor beneficia de reducerea la jumătate a penalităţilor. Atenţie, se reduc doar penalităţile, nu şi dobânzile aferente datoriei!

4,3 lei/euro este cursul oficial la care se vor calcula accizele de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2012.

Plătim mai mult la motorină

Accizele la motorină cresc de la 302,5 euro la 316 euro pe mia de litri de la 1 ianuarie, potrivit noului Cod Fiscal. În euro, noua acciză este cu 4,6% mai mare. Însă, având în vedere cursul la care se calculează acciza în 2012 (4,3001 lei/euro), care va fi şi el mai mare de la 1 ianuarie, majorarea în lei este de 5,4%. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, în urmă cu două zile, că majorarea accizei va duce la o creştere de 2% a preţului motorinei la pompă, ceea ce înseamnă 11 bani pe litru. La începutul anului 2011, aceeaşi „mutare", adică majorarea accizei, a declanşat un val de proteste în benzinării. În 2013, România va trebui să atingă nivelul de 330,3 euro pe mia de litru la acciza pentru motorină, conform angajamentelor din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Ouăle găinilor stresate dispar de pe piaţă

Găinile înghesuite în cuşti fac ouă de proastă calitate 

România şi toate celelalte state membre ale Uniunii Europene nu vor mai putea comercializa, de la 1 ianuarie, ouăle marcate cu cifra trei, a anunţat recent conducerea Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Cifra trei marcată pe ouă semnifică modalitatea de creştere a găinilor ouătoare în cuşti neîmbunătăţite.

Comisia Europeană a interzis de la 1 ianuarie 2012 creşterea găinilor în baterii convenţionale, iar avicultorii din România, alături de cei din toate celelalte state membre, nu vor mai putea comercializa de la această dată ouăle marcate cu cifra trei. „Autoritatea Veterinară va întări controalele astfel încât piaţa românească să nu fie invadată de cantităţi mari de stocuri de ouă din ţările membre pe care nu le vom mai putea desface după 1 ianuarie 2012", a precizat Radu Roatiş, preşedintele ANSVSA.

În România, situaţia e sub control

El a subliniat că în România situaţia este sub control deoarece industria avicolă românească a înţeles, încă din anii trecuţi, că trebuie să investească pentru a face faţă normelor europene.

România deţine 29 de exploataţii care se află în situaţia de a nu corespunde normelor europene în privinţa creşterii păsărilor. Dintre acestea, 18 au anunţat că se vor alinia până la finele lui 2011. Alte 9 exploataţii comerciale vor face investiţiile pentru a respecta normele europene până la finele lunii iulie 2012, în situţia de a fi închise fiind doar două exploataţii.

Se scumpesc gazele şi curentul

Preţul gazelor pentru companii va creşte cu 5% de la 1 ianuarie 2012, în timp ce tarifele plătite de populaţie nu vor fi modificate. Motivele sunt preţul mare al gazelor ruseşti, consumul crescut din timpul iernii, care duce la suplimentarea importurilor, precum şi deprecierea leului în raport cu dolarul - moneda în care cumpărăm gaze din Rusia. Populaţia va scăpa de scumpiri până la 1 aprilie 2012, după ce, în vară, Guvernul a votat o ordonanţă prin care consumatorii casnici şi termocentralele care livrează căldură populaţiei pot cumpăra mai multe gaze de producţie internă. Acestea sunt de trei ori mai ieftine decât gazele de import, care acum costă 500 de dolari pe mia de metri cubi.

Plătim subvenţii pentru energia verde

Totodată, preţul electricităţii pentru consumatorii casnici va creşte cu circa 2,5%. Scumpirea vine după ce, în această toamnă, Guvernul a majorat subvenţiile pentru producătorii de energie din surse regenerabile. Ei vor primi anul viitor peste 5,5 milioane de certificate verzi în valoare totală de 303 milioane de euro.

Aceste subvenţii sunt plătite de către toţi consumatorii din România. Producătorii primesc certificate verzi pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig în plus faţă de preţul propriu-zis al energiei. Furnizorii sunt obligaţi să cumpere un număr de certificate proporţional cu energia livrată, astfel că preţul final al energiei creşte.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    USL a scăzut cu 13 procente în Bucureşti

    Barometrul „Adevărul“, realizat de IMAS, relevă că Opoziţia ar obţine 50,8% în Capitală în dece ...

    A fost capturat Yeti ?

    În pădurile din Republica Inguşetia din Caucazul de Nord, grănicerii au prins o vietate ciudată ...

    Eşti un băutor sofisticat sau bei ce ţi s-a turnat?

    Petrecerea de Revelion bate la uşă, dar puţini ştiu că bărbaţii pot fi „citiţi“ în funcţie de c ...

    Băsescu, Udrea, Boagiu şi Igaş au fost prezenţi la Răchiţele, la funeraliile lui Ioan Boc

    Preşedintele Traian Băsescu a ajuns joi, la prânz, în satul Răchiţele, judeţul Cluj, pentru a p ...

    FOTO Corespondenţă "secretă" între preşedintele Băsescu şi o fetiţă de la ţară

    Lavina Oniciuc îi scrie preşedintelui de doi ani. Fetiţa îi spune şefului statului cu ce probl ...

    Aflaţi care sunt conservele de carne care conţin cele mai multe E-uri

    Facultatea de Alimentaţie din Braşov a realizat un top al conservelor de carne cu E-uri. Studiu ...

    Cetatea Alba Carolina aşa cum nu aţi mai văzut-o. Imagini uluitoare din avion FOTOGALERIE

    Clădirile emblematice din incinta şi din afara Cetăţii Alba Carolina prind un alt contur de la ...

    Sistem anti-şpagă ca în SUA pentru Poliţia Română. Şoferii spun adio „atenţiilor” pentru poliţişti!

    Poliţia Română s-a pregătit pentru anul 2012 cu detectoare anti-şpagă care sunt folosite cu suc ...

    VIDEO Tatăl premierului: „Profesorii de la liceu îi cumpărau lui Emil bilete la meci“

    Părinţii lui Emil Boc au povestit, în urmă cu doi ani, despre anii de liceu ai premierului şi d ...

    VIDEO Primele imagini cu vitezomanii de pe autostrada Arad-Timișoara. Cursă nebunească, pe ceață, în a doua zi de Crăciun

    Nici nu s-a deschis bine autostrada Arad-Timișoara că, pe internet, au și apărut primele filmul ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole